Mz Cpu Accelerator: mulţumesc!


Aş dori public să mulţumesc autorului programului Mz Cpu Accelerator. Nu ştiu cum îl cheamă, să fie sănătos şi să îi meargă bine! Eu îi mulţumesc pentru acest program pe care îl folosesc de mai bine de o săptămână şi sunt foarte mulţumit.

img57

Am amintit în treacăt de acest program, de fapt de toată familia Mz, într-un articol de acum o lună, când Ryan de la Cybernetnews le făcuse o recenzie. Am reţinut atunci ce fac programele, dar nu am instalat nici unul. Apoi am început să devin tot mai enervat pe "îngheţările" aplicaţiilor. Uitându-mă cu Task Manager mi-am dat seama că ele coincideau cu 100% CPU folosit de anumite aplicaţii. Şi FeedDemon şi Firefox au prostul obicei de a sta frecvent pentru 1-2 secunde (sau mai mult) la 100% CPU, ceea ce provoacă mici pauze. Am încercat programul Mz pentru CPU şi… nu, problemele nu au dispărut, dar sunt mai bine ţinute sub control. Practic acest program face ceva foarte deştept: presupune că dacă o fereastră îţi este activă, atunci în acea fereastă lucrezi şi atunci face ce poate să îi aloce procesor. Desigur, când comutaţi rapid între aplicaţii ce folosesc intens CPU, efectul nu se simte, dar în rest eu sunt mulţumit: calculatorul meu merge mai bine!

M-am gândit să împărtăşesc aceasta, în caz că mai sunt şi alţii cu probleme similare. Zilele următoare mă gândesc să testez şi programul de optimizare a regiştrilor şi respectiv cel pentru memoria RAM. Michael Zacharias (i-am văzut acum numele pe sit), chiar dacă nu vei citi în veci acest articol, eu îţi mulţumesc.

img65 img64


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *