Mysteriez: Găseşte numerele ascunse


Dacă sunteţi pasionaţi de jocurile în care trebuie să găseşti obiecte ascunse, atunci vă va captiva cu siguranţă şi Mysteriez, în care jucaţi on-line contra unui oponent, încercând fiecare să găsiţi cât mai repede numerele ascunse în diferite decoruri de interior sau exterior. Unele numere sunt evidente, altele sunt puse şmechereşte astfel că îţi trebuie răbdare şi perspicacitate ca să le găseşti.

img106

Există de exemplu un 3 – trei puncte pe un zar; un 8 alungit – sârma de care atârnă un candelabru; un 7 care este scris cu formula matematică radical din 49; un 4 – o mână care ţine ridicate patru degete, sau un altul, un tip care stă cu un picior îndoit peste celălalt şi ridicat astfel încât să aibă forma acestei cifre… Unele numere sunt umbre sau nori, altele mascate în modelul tapetului de pe perete, în scândurile de pe parchet sau în gresia pardoselii, ori în diverse modele decorative repetitive…

Mouse-ul este o lupă, care este uneori absolut necesară, unele numere neputând fi sesizate decât în imaginea mărită. Din păcate numerele găsite nu dispar şi nici nu sunt marcate pe ecran, ci doar dispar dintr-o grilă aflată în dreapta spaţiului de joc. Un click greşit – acolo unde nu este număr sau pe un număr pe care l-aţi găsit deja – scade 10 secunde din timpul pe care îl aveţi la dispoziţie. Chiar dacă nu aţi găsit toate numerele la un nivel, dar v-a expirat timpul, puteţi trece la nivelul următor. Grafica este foarte reuşită şi per ansamblu jocul e captivant (pentru pasionaţii genului). Succes!

img107


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (13 evaluări, media: 4,77 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. oli spune:

    Vreau sa castig.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *