PodProducer: pentru podcasturi audio


Nu urmăresc/realizez nici un podcast audio sau video de pe internet, dar dacă ar fi să produc unul audio aş începe probabil cu PodProducer. Este vorba de un program gratuit despre care am auzit întâmplător, am citit diverse opinii pozitive (ex: aici) şi în cele din urmă m-am decis să scriu despre el în cazul că vor fi persoane interesate. Desigur, la modul cel mai reductiv posibil, tot ce îţi trebuie pentru a fi un podcaster e un blog pe care să îţi publici fişierele audio. Un pas suplimentar îl poate reprezenta eventual posibilitatea de a asculta chiar din sit materialele audio, dar nu este obligatoriu (multe podcasturi includ doar linkuri, iar cititoare speciale fac descărcarea şi eventual depozitatea pe un iPod de exemplu pentru audiţie ulterioară).

Iar ca să înregistrezi MP3-uri instrumente sunt destule, nu? Audacity este un bun exemplu, dar PodProducer este specializat pentru podcasturi şi, chiar dacă îl lipsesc anumite facilităţi din Audacity, are altele importante în special ca operativitate dar şi cu gândul la începători. Programul – gratuit! – este acum în beta. Eu am ajuns să testez versiunea 0.26 beta. Trebuie să recunosc că la început am fost puţin decumpănit ce este cu toate acele zone ale aplicaţiei. Documentaţia este zero, din păcate, ceea ce înseamnă că fie ştii ce faci, fie investeşti timp în descoperirea facilităţilor. Cu observaţia că mă bag peste un domeniu străin, vă pot spune pe scurt concluziile (pe alocuri presupunerile) mele.

În partea din stânga sus avem canalele (se pot defini până la zece canale) ceea ce permite de exemplu mixtarea vocii cu o coloană sonoră. Tot în stânga dar jos e o găselniţă interesantă: un fel de scurtături – ca butoane – pentru diverse secvenţe audio. Puneţi acolo un fişier aplauze.mp3 şi când vă înregistraţi şi aţi spus ceva de pomină apăsaţi butonul creat pentru aplauze. Orice efecte sonore folosiţi des le puteţi asocia unor butoane pentru folosire rapidă. În fine, este apoi regiunea din dreapta, pe taburi. Principalul tab este primul, pentru înregistrări. Avem butoanele mari şi clare pentru înregistrare, pauză şi oprire, apoi diverse controale pentru sursa audio. Dacă de exemplu capturaţi o bucată dintr-o melodie, puteţi trage sliderul corespunzător în jos pentru "pierderea" acestei melodii în timp ce Dvs ca podcaster interveniţi cu comentariul audio. Celelalte taburi sunt pentru configurarea efectelor şi a aplicaţiei în sine, plus pentru notiţe.

Lucrurile bune nu se opresc aici. Deşi nu am testat, PodProducer pare a putea să şi publice online (prin FTP) MP3-urile şi chiar să creeze un RSS pentru podcast. Cu alte cuvinte încearcă să acopere cam tot ce i-ar trebui unui podcaster ca să nu lanseze zece aplicaţii ci să lucreze dintr-una singură.

img81


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *