Google Calendar pentru „administrarea” aniversărilor


Google Calendar este un serviciu care nu se adresează doar celor care trebuie să îşi noteze întâlniri importante (aceia probabil o fac pe dispozitive mobile şi nu online). Dacă nu l-aţi folosit până acum poate vă vor convinge rândurile de mai jos. Şi vom încerca să vedem ceva cât se poate de practic: să avem un calendar al aniversărilor. O precizare: există aplicaţii specializate care tocmai de aceea au facilităţi mai orientate spre aniversări, dar Google Calendar poate fi totuşi folosit cu succes pentru aşa ceva.

img83

Am să vă prezint modul în care ne-am decis să îl folosim noi în familie. E drept că am folosit Calendarul din Google Apps, deci pe domeniul local, dar e perfect identic cu cazul că folosiţi Calendarul asociat contului GMail. Noi am decis să ne folosim de patru calendare: unul individual (unul pentru mine, unul pentru soţie) şi două pentru aniversări (unul pentru rude şi al doilea pentru prieteni). Google permite colaborarea la calendare astfel că în primul rând i-am dat soţiei drept de modificare asupra calendarelor create din contul meu. Nu doar că le vede din contul ei dar le şi poate modifica. Astfel în vreo două zile şi ea şi eu am adăugat rudele şi prietenii la care aveam zilele de naştere. (Asiguraţi-vă că nu aţi bifat Make this calendar public, altfel oricine va putea – nu uşor, dar oricum va putea – să afle datele din calendar.)

img84

De ce am ales să facem un calendar pentru rude şi altul pentru prieteni? Evident că aniversările rudelor sunt mai importante şi am pus un verde puternic să ne sară în ochi. Este excelentă facilitatea din Google Calendar de "colorare" a calendarelor. Ea permite să găseşti vizual mai rapid ceea ce te interesează. Mai jos vedeţi cum arată la noi calendarul pe luna martie a.c.

img82

Dar separarea aniversărilor rudelor de cele ale prietenilor mai permite ceva: setarea de alarme diferite. Practic per calendar puteţi să definiţi notificări diferite. Eu am optat ca la rude să am un sistem "agresiv" de avertizare: cu o săptămână înainte, cu două zile înainte, cu o zi înainte şi în ziua cu pricina! Probabil e prea mult (mai văd în timp), dar la rude trebuie să ştii din timp dacă vrei să iei un cadou. În schimb la prieteni am pus o simplă avertizare: în ziua cu pricina. Dar!, important, Google Calendar permite şi per eveniment să modifici notificările. Dacă de exemplu între prieteni am unii la care vreau să le cumpăr cadou, adaug o alarmă ce să îmi amintească cu câteva zile sau o săptămână înainte. Trăiască acest sistem de alarme :) . Merge şi cu SMS-uri, unii prieteni de-ai mei l-au testat, eu nu, dar nu am nici o idee despre costuri. Oricum, prin email e gratuit.

img85

Iată un exemplu de notificare, primită prin email legată de un eveniment din calendarul cu aniversări familiale.

img86

Un calendar întreţinut pe Google nu înseamnă un calendar redus la online. Thunderbird şi instrumentele de calendar de la Mozilla pot să se sincronizeze cu Google Calendar. Iar mai nou Google a pus la dispoziţie un instrument şi pentru sincronizarea cu Microsoft Outlook. Astfel un calendar online poate fi folosit şi offline fără probleme. Calendarul pe care l-aţi văzut în varianta online mai sus îl aveţi mai jos capturat din Thunderbird.

img88

Şi gata cu exemplele! Modul în care îl folosim noi a fost doar pretext de ilustrare. Dvs veţi găsi poate alte modalităţi de utilizare. Să reţinem doar facilităţile esenţiale:

– cu un cont GMail (sau Google Apps) pot fi create oricâte calendare
– ele pot fi "împărtăşite" prietenilor sau rudelor, spre vedere sau şi spre editare
– calendarele pot fi publice sau private (doar la cele publice se poate face embed într-o pagină web)
– calendarele pot fi colorate diferit pentru a putea fi vizualizate mai uşor
– evenimentelor din calendar li se pot seta alarme, astfel încât să fii notificat prin popup, email sau SMS
– calendarele pot fi consultate, chiar şi modificate, chiar şi offline, cu anumite aplicaţii
– simplu de folosit, cum sunt de regulă serviciile Google

La final să mai spunem că pe lângă calendarele create de noi putem apela la calendare publice create de alţii. Google pune la dispoziţie o galerie de calendare publice. Sunt şi ceva calendare româneşti, nu ştiu cât de interesante. Să nu uităm nici de gadgeturile pentru Google Calendar.

PS: Ar fi poate bine de spus. Când adăugaţi o zi de naştere, vedeţi lista Repeats şi alegeţi din ea Yearly. Doar şi la anul ziua de naştere va fi tot atunci :) – dacă nu e născut pe 29 februarie 😉 .


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. plasa sudata ochiuri 100 x100, fi10 spune:

    Daca va intrebati pana in ce an ne poate reaminti evenimentele din calendar, acesta va fi 2152. Deocamdata suficient pentru toti.

  2. gxg spune:

    Si notificarile prin SMS sunt gratuite, de vreme ce se primesc mesaje si nu se trimit.

  3. radu.capan spune:

    Hmmm… Ciudat. Daca ma abonez la… scoruri sportive prin SMS chiar daca primesc doar, tot trebuie sa platesc. In acest caz insa se pare ca totusi sunt gratuite. Asa scrie aici: Google Calendar is a free service and Google doesn’t charge you to receive notifications.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *