Din nou despre casete audio virtuale


Zilele trecute am trecut printr-un magazin de articole electronice şi media. Plimbându-mă printre raioane şi rafturi mi-a sărit în ochi faptul că nu am văzut muzică prezentată pe casete sau casete audio de înregistrare iar la produsele de redare audio toate CD-playerele nu aveau încorporată cutiuţa pentru casete. Nu am fost deloc surprins, chiar mă aşteptem la aceasta dispariţie, alte exemple cunoscute sunt discurile din vinil sau chiar casetele video. Astăzi se folosesc mediile digitale şi cu spaţiu de stocare mare (DVD-uri, stick-uri USB cu player audio încorporat, chiar CD-urile normale nu vor mai rezista multă vreme).

img158

Îmi amintesc cu plăcere cum mă jucam în copilărie cu casetofonul, făceam înregistrări de la radio sau prin microfon, copiam alte casete, combinam mai multe cântece preferate pe o singură casetă. Ce vremuri … Tocmai pentru a mai alina nostalgia după vechile tehnici, aş dori să vă prezint două aplicaţii web, care vă oferă posibilitatea creării de casete … să le zicem virtuale. De fapt e vorba doar de redarea pieselor dvs. favorite într-un look retro.

Muxtape.com permite adăugarea a 12 piese audio în format MP3 (fiecare în parte nu are voie să depăşească 10 MB) într-o pagină web personală (care va fi publică, numele indicat la înregistrare va da şi adresa site-ului, gen numeales.muxtape.com). Adresa paginii audio o puteţi împărtăşi prietenilor şi cunoscuţilor dvs. De remarcat că pagina dvs. va avea un feed RSS, astfel că schimbările vor putea fi urmărite în mod automat. Două îngrădiri sunt date de caracterul de selecţie, fiecare utilizator poate crea o singură înregistrare iar în cadrul acesteia sunt admise numai piese diferite (deci nu colecţii ale aceluiaşi artist sau un album complet al unui singur artist). Designul site-ului este foarte simplu, meniurile multicolore atrag privirile şi invită spre navigare şi audiţie. Calitatea audiţiei este bună, eu nu am întâmpinat probleme accesând diferitele meniuri muzicale, pardon … mixtape-uri. Site-ul atenţionează clar cu privire la legalitatea pieselor încărcate de pe calculatorul personal şi se disculpă de orice vină (By uploading a song you agree that you have permission to let Muxtape use it).

img159

Mixwit.com este o aplicaţie mai complexă. Am observat ulterior că Radu a scris deja pe această temă aşa că nu reiau prezentarea. Vă "ofer" însă o altă casetă virtuală ca exemplu: aici (între altele Tori Amos interpretând piesa Smells Like Teen Spirit a formaţiei Nirvana).


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *