LotsOfSkins: Grămadă de piei


Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Aplicaţiile îşi pot schimba "pieile" dar în sine rămân aceleaşi. Dacă sunteţi un fan al unor schimbări de acest gen, atunci sigur ştiţi de WinCustomize.com. Astăzi vedem însă un fel de clonă, de dimensiuni mai mici: LotsOfSkins.com (sper că nu a ofensat pe nimeni traducerea în glumă a titlului sitului).

img48

Găsiţi wallpapere dar mai ales interfeţe pentru zeci de aplicaţii: audio (ex: Ashampoo), chat (ex: Yahoo! Messenger), navigatoare (ex: Firefox)… Se găsesc de asemenea şi teme vizuale (Microsoft Styles) pentru Windows. Problema este că fiecare interfaţă are stilul propriu de instalare. La unele e simplu, însemnând copierea unui fişier într-un subdirector (poate intitulat chiar skins) al directorului programului. La altele e mai complicat, de exemplu pentru MSStyles fiind nevoie de aplicarea unui patch (vezi aici). Presupunând că ştiţi ce să faceţi cu interfeţele, nu rămâne decât să descărcaţi ceea ce vă interesează. Există şi o comunitate ce creşte în jurul sitului, şi de ea depinde succesul lui. Încă unele secţiuni au zero interfeţe şi nu tot ceea ce se oferă are stil, dar, oricum, poate fi reţinut acest sit ca o alternativă la confraţi mai mari şi mai cu vechime…

img49


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *