Programul Adobe PageMaker


Primul program de calculator în care se pot realiza documente pentru tipar (editare-tehnoredactare-DTP) a fost scos pe piaţă de Aldus Corporation, în anul 1985. Iniţial a fost conceput în special pentru calculatoarele Apple Macintosh, însă după puţin timp, în anul următor, s-a produs şi versiunea pentru PC. În septembrie 1994 Aldus Corporation şi implicit PageMaker au fuzionat cu Compania Adobe Systems.

img86

Ultima versiune a fost PageMaker 7.0, scoasă pe piaţă în 9 iulie 2001, realizată pentru ambele platforme: Macintosh şi PC. În anul 2004, Adobe Systems a anunţat încetarea dezvoltării programului, însă compania a promis că îl va vinde în continuare şi va acorda suport tehnic utilizatorilor. Toată atenţia s-a îndreptat spre noul Adobe InDesign.

Programul Adobe PageMaker este setat să lucreze după limbajul Postscript (limbaj de programare şi descriere a paginilor folosit în crearea pe calculator a documentelor pentru tipar). Programul este ideal pentru realizarea de publicaţii de înaltă calitate cum ar fi albume de artă sau fotografie, afişe, bannere etc. De asemenea cu acest soft se pot tehnoredacta reviste, ziare, cărţi sau lucrări mai puţin pretenţioase, ce urmează a fi tipărite. Din punct de vedere al utilizării, Adobe PageMaker depăşeşte programul Microsoft Publisher, însă cele mai performante în acest domeniu sunt Adobe InDesign şi QuarkXPress.

img87

Programul are avantajul de a fi cel mai simplu instrument de învăţare a noţiunilor de bază de tehnoredactare şi DTP. Însă după cunoaşterea principiilor acestui domeniu, este indicat să se treacă la programele mai performante. Încă un avantaj ce trebuie menţionat este acela că se poate folosi utilitarul pentru conversie pentru a deschide publicaţii QuarkXPress direct în PageMaker.

Unul din marile dezavantaje ale programului este că pentru platforma MacIntosh rulează doar în Mac OS 9 sau în versiune inferioară. De asemenea, utilizatorii sunt sfătuiţi de către Adobe Systems să nu instaleze sau să ruleze programul PageMaker pe Windows Vista.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *