Căutarea în WordPress… dezlănţuită


Sunt câteva lucruri care nu îmi plac la WordPress, iar căutarea este unul dintre ele. Nici chiar înlocuirea cu căutarea particularizată Google nu îmi place (o folosim acum, dar mi se pare slabă…, mai slabă decât o căutare clasică pe Google prefixată cu site:www.cnet.ro). Există desigur pluginuri care încearcă să compenseze aceasta. Unul dintre cele mai simple este Search Everything. Îl folosesc de ani de zile, apreciind faptul că extinde posibilităţile de căutare. Pur şi simplu bifezi şi gata: căutarea se extinde astfel şi în comentarii de exemplu. Sau în câmpurile particularizate (custom fields). Am scris despre acest plugin în decembrie trecut.

Un alt plugin interesant şi util este Search Unleashed. Acesta duce căutarea ceva mai departe, mult mai departe, dar nu chiar la perfecţiune. Presupunând că l-aţi instalat pentru teste, o observaţie esenţială: trebuie să cereţi manual crearea indexului (mergeţi la Organizează, Search Unleashed şi click pe Re-index posts).

img72

Altfel căutarea va genera zero rezultate. Mai apoi completarea indexului se va face automat. Şi să ne întoarcem acum la plugin. Înainte de a cere indexarea ar fi bine să vedeţi configurările pe care le doriţi. Sunt două secţiuni esenţiale: Modules şi Options. De la Modules stabiliţi ce să se includă la căutare. Bifaţi ceea ce vă interesează doar şi vedeţi eventual opţiunile per modul (la care sunt, veţi vedea în "coadă" o iconiţă). La Options sunt câteva opţiuni interesante, precum modul de căutare (simplu sau şi cu operatori logici) sau culorile de marcare.

img73

Da, aţi citit bine, operatori logici. În sfârşit cu un astfel de plugin fanii căutărilor cu wildcards şi operatori logici vor putea căuta aşa cum le place. Pluginul se mai laudă însă cu ceva extraordinar (care are costul construirii respectivului index): furnizează spre căutare articolul aşa cum este el afişat. Să mă explic. Pentru cei fără pluginuri, un articol e afişat aşa cum e el în baza de date (în tabela wp_posts). Dar sunt atâtea pluginuri ce adaugă conţinut. Un exemplu: eu am (scris) un plugin ce inserează albume din Picasa. Pentru aceasta trebuie scris în articol ceva de genul { [numele.meu] [numele.albumului] }. La afişare se vede albumul foto cu explicaţia lui text. În mod normal, dacă eu am un album "La mere", cu descrierea "Am cules mere verzi şi roşii", căutarea "mere verzi" nu îl va găsi, pentru că în corpul articolului eu am doar { [ion.popescu] [lamere]}. Dar cum Search Unleashed indexează articolele aşa cum sunt ele afişate, căutarea "mere verzi" va da rezultate. Aţi prins ideea? Similar sunt multe alte pluginuri ce inserează text la afişare, nu în corpul articolului.

img74

Şi avantajele continuă. La căutare se marchează cuvântul căutat (vedeţi mai sus). În plus, dacă cineva ajunge pe situl Dvs de pe Google se afişează o boxă specială cu informaţii despre căutare, oferind salt direct la poziţiile unde s-a găsit ce s-a căutat. Vizitatorii vor aprecia (probabil) ajutorul. În plus se menţine un log al căutărilor şi puteţi vedea ce caută vizitatorii şi din ce căutări ajung pe situl Dvs.

img75

Mie ştiţi ce mi-ar place? O căutare pe categorii. Să pot să aleg, sub boxa de căutare, în ce categorie să se facă. Se pare că e în plan, aşa că poate va deveni realitate în versiunile următoare.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. cristi spune:

    Azi am facut update la pluginul Search Everything.4.7.5 compatibil wp 2.6.1. Pe doua din siturile mele cu wordpress nu-mi mai da nici un rezultat la cautare. Mi-a placut acest plugin si de aceea l-am si pastrat. Acum sunt nevoit sa-l inlocuiesc pt ca nu ma multumeste cautarea nativa wordpress. Ati intalnit aceasta problema?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *