Blocco: drăguţ dar dificil


Când te uiţi în ochii lui ai zice că e un joc pentru copii, nu? Adevărul este că… e un joc pentru copii, dar unul pentru copii (se acceptă şi adulţi cu inima tânără) perseverenţi. Foarte perseverenţi. După cum vă daţi seama din capturi e un joc tip sokoban, eroul principal fiind Blocco. Acesta s-a trezit într-un univers cu trei lumi. În fiecare lume sunt mai multe nivele pe care trebuie să le terminaţi. Aici vine partea tristă: aveţi trei vieţi – dacă le pierdeţi va trebui să o luaţi de la început. Iar o altă lume nu devine activă decât (probabil) după ce o terminaţi pe cea precedentă. Eu nu am ajuns prea departe grăbindu-mă să semnalez jocul.

img38

Ca în orice joc sokoban, manevrarea se face din tastele săgeţi. Hăurile negre sunt găuri în podea: folosiţi blocurile gri pentru a le astupa. Blocurile galbene sunt fixe, nu pot fi mutate. Trebuie să ajungeţi la comutatoare (numărul lor creşte de la un nivel la altul) pentru a le pune pe verde pe toate, moment în care se va deschide uşa prin care ieşiţi încheind nivelul. Deşi în capturile mele nu se vede, la nivelele următoare mai apar şi alte elemente, precum nişte roboţi care trag (în calea gloanţelor se pot pune blocuri gri). Grafica este extrem de curată şi simpatică, iar nivelele nu sunt stupide. Poate pentru cei care joacă zi de zi sokoban o fi uşor. Pentru ceilalţi fiecare nivel e o provocare. Mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă nivelele se terminau cu o parolă, ca să poţi relua de oriunde. Succes! (Eu am găsit jocul via Caiman.us şi am preferat să îl descarc de acolo. Atenţie: va fi nevoie de două DLL-uri de pus în C:\Windows\System.)

img41 img42

img40 img39


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *