Scribd.com converteşte la comandă prin email


Trimitem frecvent documente prin internet. Atâta timp cât e vorba de DOC, TXT, RTF… nu prea sunt probleme. Dar dacă transmitem un fişier PDF se poate ca anumiţi destinatari să nu aibă instalat un "cititor" pentru acest format. Sau dacă trimiteţi un fişier DOCX: câţi nu se uită cruciţi la acest format (al MS Office 2007)? Ce să mai spunem dacă în ataşament e un fişier ODT sau PS sau SXI. Scribd.com a anunţat ieri o nouă facilitate: convertirea acestor fişiere prin email!

img91

Paşii ar fi aceştia:

– selectaţi fişierul sau fişierele şi îl/le ataşaţi emailului
– printre destinatari (puteţi la CC dacă vreţi) adăugaţi ipaper@scribd.com
– trimiteţi emailul!

Ce se întâmplă? Fişierele ataşate ajung pe Scribd.com; sunt convertite într-un format afişabil online – cu iPaper, care m-a entuziasmat atât de mult în februarie, sper să continue dezvoltarea lui; Scribd.com trimite apoi un email destinatarilor iniţiali în care îi anunţă că pot vedea ataşamentul/ataşamentele online. Acum sincer, ţinând cont că mesajul e în engleză, mulţi destinatari români ar putea ignora emailul, şterge ori considera spam. Puteţi face altceva: trimiteţi fişierul ataşat prin email la ipaper@scribd.com şi aşteptaţi câteva secunde. Vă va veni înapoi un email în care primiţi linkul "secret". Le puteţi trimite apoi acest link persoanelor vizate. Documentul nu este public (!!!), decât în măsura în care cineva cunoaşte adresa, linkul "secret".

img92

Partea bună este că dacă aveţi o adresă de email asociată unui cont Scribd, documentele vă sunt adăugate – ca private, nu publice – în respectivul cont. Asemănător lucrează şi Google Docs, care crează o adresă unică la care puteţi trimite documente şi sunt adăugate în "depozitul" de la Google Docs. Diferenţa cu Scribd.com este că notifică înapoi o adresă publică de vizualizare. Dacă vreodată aveţi de transmis un fişier (iată lista formatelor suportate: doc, docx, ppt, pptx, pps, xls, xlsx, pdf, ps, odt, odp, sxw, sxi, txt, rtf) mai ciudat, încercaţi metoda aceasta. Iată un clip introductiv pentru noua facilitate.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *