Calcă… o dată!


V-a plăcut Blocco, de săptămâna trecut? Revenim atunci de la acelaşi autor cu un alt joc. Publicul ţintă ar fi în principiul tot copilaşii deştepţi, dar chiar şi cei mari, cărora le plac jocurile de logică, s-ar putea lăsa prinşi în aventură. Numele jocului este MASRDBE, sau pe larg, The Misadventures of Sir Randolph Doogleberry, British Explorer. Găsiţi jocul aici, sau pe Caiman.us, de unde îmi place mie să le descarc pentru că acolo sunt de regulă ca arhive ce trebuie doar despachetate, fără instalare (ca data trecută, s-ar putea să aveţi nevoie şi de două DLL-uri, aceleaşi).

img101

Care este ideea jocului? Simplă: un explorator britanic are de parcurs o serie de… drumuri (relativ), care se întretaie uneori. Trebuie să păşească peste dalele galbene, dar ele se distrug odată călcate. Deci nu mai poţi reveni pe acolo! Sunt şi dale albe, stabile, şi alte dale cu puteri de transportoare. Puteţi relua nivelul dacă v-aţi blocat (apăsaţi Z). Dacă un nivel l-aţi terminat nu mai trebuie reluat ulterior, ceea ce înseamnă că puteţi juca MASRDBE în pauze, în oricâte zile. În funcţie din a câta încercare aţi reuşit veţi avea un calificativ la final de nivel. Grafică frumoasă, muzică potrivită, totul în 3MB. Dacă descărcaţi de pe Caiman.us nu trebuie nimic instalat. Dacă vă place cum sună chiar nu aveţi ce pierde!

img102


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *