Ancient Quest of Saqqarah: Match 3… în 7 feluri


Iată un joc cu 7 variaţii de match 3: inversăm locului pieselor pentru a face o formaţie de 3 piese la fel; unim cu mouse-ul toate piesele de acelaşi fel; rotim piesele pentru a face formaţiuni de 3 piese la fel… Fiecare stil de joc corespunde unui templu dintr-o poveste egipteană cu zei răi ce trebuie să rămână legaţi, şi alţii buni care ne ajută sau pe care trebuie să îi ajutăm noi. O poveste prezentată cu o grafică foarte frumoasă, astfel că nu e greu de intuit că Ancient Quest of Saqqarah (ori via Big Fish Games) va ajunge cu uşurinţă un „hit” al verii.

img49

Scopul fiecărui nivel este diferit faţă de cel din cazul altor jocuri de tip match 3. Liniile care unesc formaţiunile de 3 sau mai multe piese pe care le alcătuim se luminează, şi trebuie ca în final toate liniile din cadrul unui nivel să ajungă luminate. Sunt în total peste 500 de nivele, cu trei stadii de dificultate, de-a lungul cărora ne călăuzeşte un fel de maimuţă, pe nume Khufu, ce ne şi ajută cu sfaturi şi cu puterile ei magice. În fiecare templu, după câteva nivele obişnuite avem nivele bonus, în care trebuie să găsim hieroglifele corespunzătoare unor schiţe, şi dacă reuşim în timpul acordat, cresc puterile magice ale lui Khufu. Puterile lui – de a transforma anumite piese în explozibile, de a distruge un anumit procent de piese de pe tablă – au un anumit ciclu de revenire, şi se declanşează automat.

img46 img47

img48 img45

Mai există şi puteri pe care le declanşăm noi, cum ar fi shuffle-ul, şi care au un anumit timp de încărcare, aşa că atenţie când este mai bine să le folosim. Pe măsură ce înaintăm nivel după nivel, dificultatea tot mai mare a jocului este dată şi de piesele care blochează sau ne încurcă, dar care pot fi distruse, fiecare într-un anumit fel. Pentru diferite performanţe realizate în timpul jocului – un anumit număr de monede obţinute, de obstacole distruse, de nivele jucate la fiecare templu… – primim diferite trofee. Un joc clasic ce a devenit cam plictisitor cu atâtea clone este în mod fericit „resuscitat” prin această (multiplă) versiune.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *