A fost lansat QuarkXPress 8


Compania Quark a anunţat, la sfârşitul lunii mai, lansarea noului QuarkXPress 8 cu menţiunea că, în perioada 29 mai – 1 august 2008, la cumpărarea versiunii QuarkXPress 7, clienţii primesc gratuit upgrade la QuarkXPress 8, atât pentru platforma Microsoft Windows cât şi pentru Apple Macintosh.

img135

Cu softul QuarkXPress 8 este mai simplu şi mai rapid de lucrat, datorită noii interfeţe moderne şi intuitive, şi accesului mult mai uşor la instrumente şi opţiuni.

Iată câteva din noile caracteristici ale acestei versiuni: efectele extraordinare asupra textelor, care sunt compatibile cu toate modelele de imprimantă laser şi imagesetter (maşină de imprimare pe film tipografic a separaţiilor de culoare) la pregătirea pentru tipar; cu opţiunea "Drag and Drop" (tragerea cu mouse-ul a unui element în fereastra unui program) textele şi imaginile sunt aduse în program din orice aplicaţie ce suportă "Drag and Drop" şi automat este generată boxa pentru obiectul respectiv; conţine suport pentru tehnologia Flash (realizarea de animaţii complexe şi aplicaţii multimedia în paginile web); se poate lucra uşor cu documente importate din Adobe Photoshop (imagini), Microsoft Word (text) sau Microsoft Excel (tabele sau/şi grafice); QuarkXPress este capabil acum, să creeze şi să editeze materiale grafice vectoriale compatibile cu Adobe Illustrator; oferă dicţionare şi corecturi ale textului în peste 30 de limbi străine, iar noul format universal QuarkXPress 8 poate fi listat în orice limbă şi pe orice imprimantă din întreaga lume.

img136

"Ne-am gândit să micşorăm numărul de click-uri ale mouse-ului la realizarea unei lucrări în QuarkXPress, şi să adăugăm un comportament intuitiv instrumentelor sale, ca utilizatorii să aibă acces la toate opţiunile necesare, fără a le schimba între ele tot timpul", spunea Tim Banister, manager general al Companiei Quark, despre noua versiune a programului QuarkXPress.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *