Formatele ISO ale hârtiei


Au existat tentative de a determina normele internaţionale pentru dimensiunea hârtiei şi în secolul XVIII, de către George Lichtenberg, apoi în secolul XIX, când Wilhelm Ostwald a exprimat termenul de "format internaţional". Însă standardele folosite azi în aproape întreaga lume, au fost stabilite de inginerul german Dr. Walter Porstmann, care a sugerat ca formatul hârtiei să se bazeze pe raportul dintre lungime şi lăţime radical din 2, acestea urmând a fi rotunjite către cel mai apropiat număr întreg. Astfel, dimensiunea formatului A0 a fost fixată la un metru pătrat, iar celelalte mărimi au fost definite ca fiind aproximativ jumătate din suprafaţa anterioară.

img151

Acest standard a fost preluat şi condus de Comitetul pentru standardizare al Industriei Germane (DIN) şi publicat în august 1922 ca DIN 476. În timp, tot mai multe ţări au adoptat sistemul propus de Porstmann, printre care şi România, în anul 1949.

Astfel că, în anul 1926, în Statele Unite ale Americii, a fost fondată Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Naţionale de Standardizare (ISA) cu 14 ţări membre, care s-a axat în special, pe definirea standardelor internaţionale în domeniul ingineriei mecanice. Ultima conferinţă ISA a avut loc în 1939, Federaţia fiind abandonată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în 1946, ISA a fost reorganizată sub numele de ISO – Organizaţia Internaţională pentru Standardizare ("isos" în limba greacă înseamnă "egal"), acest nume eliminând confuziile ce puteau interveni la traducerea numelui organizaţiei.

În 1961, ISO a publicat o recomandarea pentru folosirea standardului ISO/R 216 numai pentru formatele de hârtie A.

img152

Până la sfârşitul anilor ’70 a fost implementat Sistemul internaţional standard ISO 216 (numit în Europa şi EN 20216), care are în componenţă toate seriile de formate A, B, C, cu menţiunea că au mai fost adăugate extensiile germane (2A0, 4A0), suedeze (seriile D, E, F, G) şi japoneze (JIS), şi formatele nord-americane (ANSI, Arhitectural etc).

Formatele din seria A sunt: (în milimetri şi inch)

4A0 = 1 582 mm x 2378 mm = 66.22 in x 93.62 in
2A0 = 1189 mm x 1682 mm = 46.81 in x 66.22 in
A0 = 841 mm x 1189 mm = 33 in x 46.81 in
A1 = 594 mm x 841 mm = 23.39 in x 33 in
A2 = 420 mm x 594 mm = 16.54 in x 23.36 in
A3 = 297 mm x 420 mm = 11.69 in x 16.54 in
A4 = 210 mm 297 mm = 8.27 in x 11.69 in
A5 = 148 mm x 210 mm = 5.83 in x 8.27 in
A6 = 105 mm x 148 mm = 4.13 in x 5.83 in
A7 = 74 mm x 105 mm = 2.91 in x 4.13 in
A8 = 52 mm x 74 mm = 2.05 in x 2.91 in
A9 = 37 mm x 52 mm = 1.46 in x 2.05 in
A10 = 26 mm x 37 mm = 1.02 in x 1.46 in

Standardele la hârtie în seria B sunt: (în milimetri şi inch)

B0 = 1000 mm x 1414 mm = 33.37 in x 55.67 in
B1 = 707 mm x 1000 mm = 27.84 in x 39.37 in
B2 = 500 mm x 707 mm = 19.69 in x 27.84 in
B3 = 353 mm x 500 mm = 13.9 in x 19.69 in
B4 = 250 mm x 352 mm = 9.84 in x 13.9 in
B5 = 176 mm x 250 mm = 6.93 in x 9.84 in
B6 = 125 mm x 176 mm = 4.92 in x 6.93 in
B7 = 88 mm x 125 mm = 3.47 in x 4.92 in
B8 = 62 mm x 88 mm = 2.44 in x 3.47 in
B9 = 44 mm x 62 mm = 1.73 in x 2.44 in
B10 = 31 mm x 44 mm = 1.22 in x 1.73 in

Dimensiunile hârtiei în seria C sunt: (în milimetri şi inch)

C0 = 917 mm x 1297 mm = 36.00 in x 51.20 in
C1 = 648 mm x 917 mm = 25.60 in x 36.00 in
C2 = 458 mm x 648 mm = 18.00 in x 25.60 in
C3 = 324 mm x 458 mm = 12.80 in x 18.00 in
C4 = 229 mm x 324 mm = 9.00 in x 12.80 in
C5 = 162 mm x 229 mm = 6.40 in x 9.0 in
C6 = 114 mm × 162 mm = 4.5 in × 6.4 in
C7 = 81 mm × 114 mm = 3.2 in × 4.5 in
C8 = 57 mm × 81 mm = 2.2 in × 3.2 in
C9 = 40 mm × 57 mm = 1.6 in × 2.2 in
C10 = 28 mm × 40 mm = 1.1 in × 1.6 in

Mai există variaţii ale formatelor ISO ale hârtiei, folosite mai des în industria tipăriturilor: (în milimetri şi inch)

A2 extra = 445 mm x 619 mm = 17.51 in x 24.3 in
A3 extra = 322 mm x 445 mm = 12.67 in x 17.51 in
A3 Super = 305 mm x 508 mm = 12 in x 20 in
Super A3 = 305 mm x 487 mm = 12 in x 19.17 in
A4 extra = 235 mm x 322 mm = 9.25 in x 12.67 in
A4 Super = 229 mm x 322 mm = 9.25 in x 12.67 in
Super A4 = 227 mm x 356 mm = 8.93 in x 14.01 in
A4 Long = 210 mm x 348 mm = 8.26 in x 13.7 in
A5 extra = 173 mm x 235 mm = 8.26 in x 9.25 in
SO B5 extra = 202 mm x 276 mm = 7.95 in x 10.86 in

Majoritatea dimensiunilor oferite de ISO, în special formatele nord-americane, seriile A şi B, se regăsesc în setările paginilor (Page Setup) din programele de tehnoredactare-DTP, cum ar fi: Adobe Pagemaker, Adobe InDesign, QuarkXPress, Microsoft Publisher, Corel Draw etc.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (18 evaluări, media: 4,78 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. jürgen.toth spune:

    O aplicaţie online foarte interesantă care permite indicarea greutăţii şi dimensiunilor unor formate standard de hârtie este disponibilă aici: http://calculatas.com/


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *