De relaxare: Totem Destroyer


În ciuda numelui, în Totem Destroyer trebuie tocmai să aveţi grijă să nu distrugeţi totemurile! E vorba de mici statui galbene care, de-a lungul celor 25 de nivele, trebuie coborâte de la înălţime, dar cu grijă. Fiecare nivel vă indică un număr de piese ce trebuie (minim!) distruse. Doar blocurile verzi (ca de gelatină, tremurând) şi cele maro pot fi distruse, dând click pe ele cu mouse-ul. Cele negre sunt indestructibile.

img189

Faza simpatică este că la unele nivele numărul de blocuri de distrus este egal cu numărul de blocuri distructibile! Adică nu vă puteţi baza decât pe blocurile negre să sprijine totemul, care nu are voie nici să cadă de la prea mare înălţime, nici să atingă "solul". E, categoric, un joc de fizică. E nevoie şi de puţin noroc, dar mai ales de estimarea reacţiilor provocate de distrugerea unui bloc. Au fost nivele care aş fi jurat că nu se pot rezolva, dar după vreo 10-15 încercări (da, aţi citi bine), le-am biruit. De fapt am ajuns la nivelul 23 în vreun sfert de oră (cred, nu m-am uitat la ceas), şi când m-am întors la calculator copiii terminaseră şi celelalte două. În concluzie nu e un joc prea greu nici pentru cei mici, nici pentru cei mari. E un joc de relaxare! Merge perfect cu rubrica :) . Succes!

img190


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *