Anagrame în engleză: PictoWords


Iată din nou un joc pentru copiii – şi nu numai – care vor să mai exerseze limba engleză: PictoWords. E drept că este o exersare doar prin cuvinte şi expresii, dar este incitantă şi chiar poate să îmbogăţească vocabularul. De exemplu, ştiaţi că la conservă i se spune şi tin, iar la vâslă oar? Iar keg este ceva butoi mai mic. Jocul propune o serie de anagrame, din imagini şi litere. La fiecare nivel aveţi un set de imagini şi litere pe care trebuie să le combinaţi pentru a obţine un anumit număr de cuvinte. Un exemplu: water + p + roof = waterproof.

img7

Pe tablă vi se indică dacă trebuie să puneţi o imagine – printr-un pătrat – sau o literă – printr-un cerc. Dând click pe o imagine sau o literă pusă deja le puteţi lua înapoi. Dând click pe butonul Submit, calculatorul verifică cuvântul format de dumneavoastră, şi dacă este corect el apare în lista de cuvinte rezolvate. Imaginile sunt mai uşor sau mai greu de "citit"; odată folosită corect o imagine, pe ea apare scris cuvântul care o defineşte. La un moment dat merge să găsiţi soluţii şi prin încercări logice, dacă nu vă daţi seama ce cuvânt poate corespunde imaginii sau ce cuvinte aţi mai putea forma. Chiar şi în această variantă jocul rămâne interesant, stârnindu-vă curiozitatea de a căuta în dicţionar cuvintele respective.

img8 img10

img11 img9

În cadrul nivelelor bonus, aveţi de găsit, contra-cronometru, expresii, nu doar cuvinte, şi vi se indică şi categoria de care ţine expresia respectivă. Butonul de hint nu rezolvă un cuvânt întreg, ci doar ne arată poziţia unei imagini sau a unei litere într-un anumit cuvânt. Dacă la primele nivele trebuie să găsim toate cuvintele reprezentate în listă, la nivele mai avansate, unde sunt tot mai multe cuvinte, putem alege să trecem la nivelul următor după un anumit număr de cuvinte găsite. Ţineţi un dicţionar la îndemână… şi succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *