Meebone: Meebo cu AIR


Meebo este programul, ba pardon, pagina mea web favorită pentru comunicaţiile instant. Mai păstrez instalat doar Google Talk, pentru prietenii via Yahoo! Messenger şi MSN folosind Meebo. M-am obişnuit şi sincer nu cred că voi mai instala Yahoo! Messenger vreodată: cei care vor audio sau trimitere de fişiere să treacă pe GTalk :) sau să se limiteze la text pe Y!M. Iată că Meebo, care a făcut trecerea de la program la pagină web, cunoaşte acum o inversare: de la pagină web la program. Via AIR, desigur, tehnologia care face neclară demarcaţia dintre programe desktop şi webaplicaţii.

img191

Dacă aveţi AIR instalat puteţi testa Meebone. Spre nesurprinderea nimănui, va arăta exact ca Meebo (foarte mici diferenţe). Sincer, pentru un client IM ce suportă mai multe platforme aş recomanda Pidgin, care, la fel ca Meebone, merge sub Windows şi Linux deopotrivă. Am instalat Meebone ma mult din curiozitate pentru că prefer ca Meebo să meargă din pagină web. Oricum am Firefox lansat nonstop, aşa că nu prea văd de ce aş ţine deschisă suplimentar o aplicaţie. Pentru alţii însă Meebone poate fi util… de aceea am şi scris despre el 😉 . Nu uitaţi: foloseşte AIR de la Adobe ca platformă: fără ea nu puteţi instala programul.

img192

Şi apropo de AIR şi Adobe. Am aflat cu tristeţe că FreshAIRapps va deveni în curând istorie. Adobe ţine mult la literele A-I-R, apărându-le legal, astfel că autorul directorului de aplicaţii AIR a fost somat să închidă situl. Îl va redeschide la RefreshingApps.com, dar în acest moment situl e nefuncţional şi nu e clar dacă se va mai limita strict la AIR. Personal consider deplasată decizia Adobe, cumva contra unei reclame la propriile produse. Păcat…


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *