KallOut: pentru studioşi


Am citit de mai multe săptămâni despre KallOut dar nu am ajuns decât recent să îl testez. Pe scurt e vorba de un program care aduce căutarea pe internet mai aproape de utilizator, chiar şi fără navigator. Primul gând, probabil văzând şi capturile de mai jos, făcute dintr-un navigator, vă vor face poate să vă gândiţi/amintiţi de nenumărate suplimente Firefox ce oferă ceva similar: selecteză un cuvânt şi apoi îl poţi căuta rapid cu Google sau în Wikipedia ori în alte locaţii.

img40

Ceea ce este diferit cu KallOut este că nu funcţionează doar în navigatoare! Funcţionează în oricare program Microsoft Office, în Acrobat Reader, dar şi în WordPad sau Notepad. Avantajul? În primul rând se reduce numărul de ALT+TAB-uri, adică de schimbări între programul de editare şi cel de navigare. Dacă scrieţi o lucrare despre Brâncoveanu şi nu ştiţi în ce an s-a născut, puteţi lansa sau activa Firefox-ul şi căuta pe Wikipedia. Sau folosi KallOut care, la marcarea cuvântului Brâncoveanu, vă va oferi un meniu (doar dacă daţi click pe "bula" albastră) în care veţi găsi şi posibilitatea apelării celebrei enciclopedii. Şi – aici vine partea foarte bună – nu sunteţi alungaţi în navigator ci KallOut va afişa un mini-navigator unde afişează cele dorite. Funcţionează cu YouTube şi hărţi şi altele deopotrivă.

img39

Probabil cei care stau tot timpul cu navigatorul lansat vor fi mai puţin tentaţi să instaleze încă un program ca să nu facă ALT+TAB, dar ceilalţi, mai ales dacă elaborează lucrări ce solicită documentare, acest mic progrămel poate fi de mare folos. Via KallOut am găsit şi clipul YouTube despre acest produs, pe care îl şi pun mai jos.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. gyges77 spune:

    Incercati si 1-Click Answers, de la answers dot com. Ceva asemanator…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *