S/2: HitMeLater, feţe-feţe, PDF


→ Acum câteva zile am citit despre situl HitMeLater.com. Ideea este simplă, atât de simplă încât situl nu are nevoie decât de o pagină, cu conţinutul capturat mai jos. Pe scurt (rezumatul rezumatului) este vorba de un serviciu prin email care vă permite să amânaţi pe un anumit număr de ore un anumit email de care ştiţi că trebuie să vă ocupaţi, dar nu puteţi chiar acum. Dar dacă nu o faceţi acum, se va îngropa între emailurile ulterioare. Şi atunci? Faceţi un forward la adresa 5@hitmelater.com şi îl veţi primi înapoi după cinci ore. Desigur, în loc de 5 puteţi pune ce cifră doriţi, chiar şi 24 dacă doriţi să îl reprimiţi peste 24 de ore. Sau puteţi folosi numele zilelor în limba engleză, de exemplu saturday@hitmelater.com programându-vă respectivul email fowardat pentru sâmbăta viitoare.

img119

→ Vineri au apărut două articole-liste care mi se par util de semnalat. Mai întâi via Mashable avem 18 Ways to Get Your Head in the Game. E vorba de o serie de situri ce permit să faci diverse lucruri amuzante cu feţe: cu faţa ta sau a altuia. Poate vă amintiţi de Puneţi faţa’n gaură, în care scriam despre FaceInHole.com. Alte variante ar fi JibJab.com sau MushyGushy.com. Un material demonstrativ vedeţi mai jos.

→ Ajungem la a doua listă, ceva mai tehnică: Mastering PDF: 80 Free Tools, Tips and Resources. Lista are următoarele secţiuni: PDF Converters (online tools, offline tools), PDF Creator & Editor (din nou online şi offline), PDF Readers (la fel), PDF Tips & Related Tools şi PDF Resources. Lista de pe Hongkiat.com este impresionantă, o selecţie impresionantă ca lungime şi cuprinzând aproape tot ce trebuie să ştii pentru a putea lucra cu fişiere PDF. Aproape. De exemplu în mod surprinzător lipseşte suplimentul PDF Download, despre care cred că am mai scris. Recent el a ajuns la versiunea 2.0.0.0. Dacă nu aţi mai folosit suplimentul de mult atunci poate veţi dori să ştiţi că este tradus în mai multe limbi, inclusiv română, dar mai ales că şi-a adăugat noi funcţionalităţi, precum salvarea unei pagini web în format PDF, sau direct trimiterea unei pagini web ca PDF prin email.

img121

Cam atât…

Notă: S/2 înseamnă „scurt pe doi” şi aici se reunesc semnalări de pe net ale unor subiecte care nu ar fi putut constitui material suficient pentru articole independente, dar nici nu am dorit să treacă nevăzute. Le-aţi putea numi flash-uri, noi le spunem S/2.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *