FaceYourManga: creează-ţi un avatar


Desigur, nu eşti limitat la unul singur. Îţi poţi crea oricâte! FaceYourManga.com este un alt instrument online (italian la origini) ce îţi permite să îţi creezi cu uşurinţă un avatar pentru forumuri, profile pe diverse situri sau pentru gravataruri ca să vă vedem şi noi faţa când comentaţi aici pe sit. Pentru a vă crea un avatar nu este nevoie de vreun cont. Singura "şmecherie" vine la final când pentru a vă salva avatarul trebuie să vă daţi adresa de email. Sfatul meu: dacă vă pricepeţi cât decât la decupări de imagini, capturaţi ecranul când vă place avatarul şi decupaţi-l apoi şi salvaţi-l unde doriţi. Versiunea ce vine prin email nu e mai mare decât cea de pe ecran din timpul procesului de "desenare".

img195

Aşa cum ne-am aştepta, după ce alegem sexul avem la dispoziţie o serie de variaţii: forma şi culoarea feţei, barbă, păr, ochi, urechi, nas, sprâncene, nelipsind nici accesoriile, de la cravată la cercei. A, şi putem pune şi un fundal. Nu se pot adăuga elemente proprii (ex: un fundal din pagina proprie) ceea ce e păcat într-un fel. Dacă aţi reuşit să copiaţi bine modul în care arătaţi în realitate (deşi s-ar putea să nu vă intereseze să vă copiaţi ci să inventaţi) atunci s-ar putea să fie util ca avatarul final să îl salvaţi în mai multe versiuni: trist şi fericit, cu fundal de zi şi de noapte, mai gros sau mai subţire îmbrăcat. De ce? Aceste variaţii vă pot fi utile în funcţie de unde folosiţi avatarurile pentru a transmite starea Dvs sau pur şi simplu anotimpul în care ne aflăm.

La final puteţi să vă cumpăraţi avatarul la o dimensiune ce permite o listare de 15cm x 15cm (apropo: avatarul are 178×178 pixeli). Preţul e destul de rezonabil: un euro şi jumătate.

img193


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 4,50 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *