Răsfoind Biblia mai uşor


E duminică, Ziua Domnului, aşa că facem o paranteză mai religioasă cu acest articol. Publicul ţintă este format din aceia care, frecvent sau accidental, au nevoie să găsească rapid un pasaj biblic. Am avut câteva încercări în trecut pentru a realiza astfel de instrumente, dar nu am fost prea mulţumit de rezultate. Săptămâna aceasta am terminat de aranjat în baze de date MySQL atât versiunea ortodoxă cât şi cea catolică a Scripturii (de fapt versiunea catolică include doar Noul Testament, lipsind până acum o traducere pentru Vechiul Testament). Ambele versiuni le găsiţi pe ProFamilia.ro:

Nu am să vă plictisesc cu procesul de populare a tabelelor MySQL cu versetele biblice nici cu programarea motorului de "căutare". Pun ghilimele pentru că nu e vorba de un motor de căutare în sensul că dai "pace" şi îţi returnează versetele ce includ cuvântul "pace" ci un sistem de ajungere rapidă la anumite pasaje. De exemplu Ioan 12,1.3.5-9. Foarte pe scurt despre notaţie. Virgula desparte mereu capitolul de verset. Punctul desparte mereu două versete. Dacă mă interesează două versete distincte voi folosi Ioan 12,1.3 care înseamnă capitolul 12 din Ioan, versetele 1 şi 3. Cu liniuţă indic un interval. Ioan 12,5-9 înseamnă versetele de la 5 la 9 din capitolul 12 de la Ioan. Desigur, se poate şi "salt" mai mare: Ioan 3,10-4,2 însemnând de la capitolul 3 versetul 10 până la capitolul 4 versetul 2. O sintaxă incorectă desigur va da erori. Pentru cărţile Sfintei Scripturi sunt definite variantele uzuale: Io In şi Ioan vor conduce spre aceeaşi Evanghelie de exemplu.

Acum despre modul de afişare al rezultatelor căutării. Am ales trei moduri: bloc, listă şi pregătit pentru copiere. În modul bloc versetele sunt unul după altul. În modul listă se poate vedea numărul la fiecare verset. Modul pregătit pentru copiere oferă un link care, la click pe el, pune în clipboard pasajul. Foarte operativ! Soluţia funcţionează doar în Internet Explorer şi Firefox. Am folosit soluţia flash pentru a pune în clipboard, date fiind măsurile de securitate ale Firefox.

img196

Şi operativitatea merge mai departe. Pentru ca cei interesaţi să poată să caute ultra-rapid am creat două motoare de căutare şi două bookmarklet-uri. Mai întâi motoarele de căutare. Puţină introducere pentru cititorii mai atehnici. Atât Internet Explorer 7 cât şi Firefox 2 şi 3 au în partea de sus o bară pentru adrese şi una pentru căutare, mai mică, în dreapta. Acolo este pus implicit un motor de căutare generic, gen Google. Observaţi mai jos: coloana din stânga e din Firefox, iar cea din dreapta din Internet Explorer. Dacă un sit oferă motoare de căutare, pe această bară se va "aprinde" un semn, la săgeata în jos. Priviţi mai jos: în primul rând indicatoarele sunt stinse, în al doilea aprinse (observaţi la săgeţi de lâng G, respectiv de lângă lupă). Dacă veţi vizita ProFamilia.ro cu IE sau FF veţi vedea că indicatoarele sunt "aprinse"!

img197 img198

img199 img200

Daţi click pe săgeţile în jos şi veţi vedea motoarele de căutare pentru textul catolic şi cel ortodox. În Firefox daţi click pe Adaugă Căutare Biblia… iar în Internet Explorer din Add Search Providers alegeţi Căutare Biblia… În acest moment veţi avea instalat motorul de căutare în navigatorul Dvs! Foarte simplu… De acum încolo, când doriţi să aflaţi textul unui pasaj, ajunge să mergeţi la bara de căutare (CTRL-K în Firefox, CTRL-E în Internet Explorer… sau click cu mouse-ul), să alegeţi motorul de căutare dorit (de ex: Cautare Biblia Catolica – schimbarea motorului se poate face şi cu săgeţile sus şi jos ţinând pe CTRL) şi să scrieţi trimiterea (ex: Ioan 10,1-9). Enter şi aţi ajuns imediat la pasajul biblic!!! Nu uitaţi: versiunea catolică nu are încă textul Vechiului Testament.

img201 img202

Motoarele de căutare în Firefox pot avea ataşate cuvinte cheie. De exemplu eu am pus bc pentru textul catolic şi bo pentru textul ortodox. Rezultatul? Dacă vreau să caut un text pot folosi şi bara de adrese, prefixând însă pasajul de cuvintele cheie (bc Ioan 3 va afişa capitolul 3 din Ioan, traducerea catolică).

img205

După cum spuneam, am creat şi două bookmarklet-uri. Ele sunt recomandate în special pentru cei ce utilizează Firefox, dar merg şi în Internet Explorer. În Firefox trageţi bookmarklet-ul în bara de semne de carte. În Internet Explorer adăugaţi cu click dreapta la Favorite. La ce ajută bookmarklet-urile? Să zicem că sunteţi într-o pagină web cu o trimitere biblică şi vreţi să aflaţi rapid textul. Desigur, puteţi marca textul şi pune în bara de căutare, cu motorul biblic potrivit. Vreţi mai rapid? Marcaţi trimiterea şi apăsaţi bookmarklet-ul: veţi ajunge imediat (după un Enter) la textul pasajului! Dacă nu aţi marcat un text, el vă va fi cerut spre completare. Iată deci bookmarklet-urile ca o alternativă la motorul de căutare. Fiecare alege după gust!

img204

Dacă din punct de vedere tehnic v-au rămas întrebări, atunci poate vă ajută următoarele articole mai tehnice:

Planuri de viitor? Desigur în primul rând vor trebui corectate bugurile, dacă există. Apoi căutarea să devină cât mai solidă, prevenind, poate şi explicând cauza erorilor (carte inexistentă… număr de capitol inexistent…). Dar mai ales mi-ar place să existe nişte "funcţii" speciale. De exemplu căutând "verset" să returneze aleator dintr-o selecţie de versete frumoase. Sau "lecturi" să returneze lecturile biblice al duminicii următoare. Nu ar fi interesant?

PS: Vă rog difuzaţi acest link tuturor cunoscuţilor ortodocşi/catolici/creştini care consideraţi că folosesc cu o oarecare frecvenţă Scriptura.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

6 comentarii

  1. dorin spune:

    „Nu am să vă plictisesc cu procesul de populare a tabelelor MySQL cu versetele biblice nici cu programarea motorului de „căutare”…

    Ar fi chiar interesant :) poate intr-un articol viitor…

  2. Tiberiu spune:

    Domnule Capan,
    jos cu palaria!

    Daca va fi sa se instituie un premiu IT al Arhiepiscopiei Majore, dvs. veti fi primul care sa-l castige!

    Un (alt) ET catholic

  3. leo spune:

    Da cam greu se fac comenzile. Ma plictiseste completarea tabelurilor!

  4. radu.capan spune:

    „Completarea tabelurilor”? E o confuzie la mijloc. Pentru a rasfoi Biblia utilizatorul nu trebuie sa completeze tabele (nici „tabeluri”). Trebuie doar sa aiba motorul de cautare instalat si sa scrie Mt 3,3. Ce poate fi greu in aceasta comanda?

  5. daniel spune:

    Ma adresez domnului Radu Capan cu urmatoarea intrebare: Avand in vedere scopul construirii acestui motor de cautare, care din cate am inteles in cele spuse la inceput, are ca scop facilitarea gasirii unui pasaj sau fragment scrpturistic mult mai usor, cum puteti sa-mi argumentati (tot cu Scriptura si nimic altceva) ceea ce spuneati la inceput si anume, ca „E duminică, Ziua Domnului”?
    Din studiul Bibliei eu nu am extras aceasta informatie si m-ar interesa sa-mi scrieti pe mail cateva cuvinte in aceasta directie.
    Toate cele bune!

  6. radu.capan spune:

    Pentru că acest sit e de IT, nu de teologie, răspunsul meu este: googăliţi. O căutare pe Google pentru a afla răspunsul Bisericilor care ţin duminica drept Ziua Domnului (Biserica Catolică, Bisericile Ortodoxe, ş.a.).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *