Siturile cu versuri se modernizează


E vorba mai mult de o observaţie decât un articol în sine. Îmi place să ascult muzică (de diverse genuri) şi uneori mă interesează şi versurile. Când găsesc o piesă care îmi place cum sună o pun pe situl personal. Astfel am găsit zilele trecute ceva ce mi s-a părut suficient de interesant ca să semnalez şi altora. Unele situri de versuri oferă posibilitatea de embed a versurilor. De ce ai dori aşa ceva? Desigur, vedeţi deja mai jos de ce (mai puţin cei ce ne urmăresc pe feed-uri). Versurile defilează automat, astfel că poţi urmări şi piesa şi versurile în paralel. Elegant, zic eu. Puneţi mouse-ul peste text şi defilarea se opreşte. Folosiţi săgeţile din colţuri pentru a accelera defilarea în cele două sensuri.

Am găsit că oferă versuri embed-abile cel puţin eLyrics.net şi MetroLyrics.com. Acesta din urmă permite chiar configurări: imaginea din fundalul defilării poate fi schimbată; culoarea butoanelor; culori; transparenţă… Şi are şi o variantă în formă de inimă pentru doamne şi domnişoare :) .

Noutatea e binevenită. Am constatat de mult că unele situri de versuri includ clipul (video sau audio) al piesei, atunci când există (există). Acum pasul cu versurile. Mai rămâne să însoţească textul şi de o variantă pentru karaoke? Cred că ar fi extraordinar pentru mulţi. Dar situri româneşti care să ofere embed la versuri ştiţi?

Iar la final încă o observaţie (probabil la fel de „proaspătă” ca prima): am observat acum câteva săptămâni la Trilulilu apariţia unui checkbox foarte util: Treci automat la urmatorul fisier audio similar. E o facilitate utilă: pui o piesă şi bifezi – la finalul ei se va trece automat la una similară ş.a.m.d. Desigur, partea cu similară e mai delicată. Eu am pornit de la Enya (calmă) pentru a ajunge la ceva formaţii româneşti stridente. Uneori însă facilitatea merge şi îţi poate asigura un timp continuu de audiţie.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *