Smush.it: optimizarea imaginilor


Nu m-am lămurit ce înseamnă smush, dar poate nu am căutat eu bine. Oricum, să reţinem SmushIt.com (mie îmi sună a… smucit), un sit foarte bun pasionaţilor de optimizări cât cuprinde. Ce face acest sit? Optimizează imaginile. Sunt sigur că nu mulţi webmasteri sunt foarte atenţi să îşi optimizeze imaginile. De ce am face-o totuşi? Sunt mai multe motive: imagini mai mici (fără afectarea calităţii) înseamnă încărcare mai rapidă a paginii, lucru pe care nu îl vor simţi cei cu conexiuni maaari, dar va fi bine venit pentru cei care încă – vai loc – mai navighează via dial-up. Dar mai există un argument ce merită luat în seamă de siturile cu mulţi, foarte mulţi vizitatori: lăţimea de bandă consumată. E o problemă de matematică, dar în cele din urmă 10KB câştigaţi pe imaginile ce formează designul unui sit pot însemna sute de MB economisiţi lunar ca lăţime de bandă. Repet: depinde cât de vizitat e respectivul sit.

img17

Şi după partea teoretică revenim la SmushIt: acest sit vă permite să apreciaţi dacă imaginile din situl Dvs mai pot fi optimizate şi cu cât. Evident oferă şi imaginile optimizate (nu dă doar sfaturi ci şi pune umărul pentru Dvs). Cei care cred că au nevoie de acest serviciu în mod repetat pot să apeleze la suplimentul Firefox oferit de sit, care va permite analiza rapidă a tuturor imaginilor din orice pagină web. Dacă nu vreţi să analizaţi imagini de pe web se poate şi să încărcaţi una de pe propriul calculator (dacă acum tocmai lucraţi la un design şi doriţi optimizarea imaginilor). Simplu de folosit… poate să îi bucure pe vizitatorii Dvs (prin optimizarea imaginilor şi deci creşterea vitezei)… ba poate chiar să vă salveze la sfârşit de lună (ceva bănuţi) din consumul de bandwidth.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. jürgen.toth spune:

    Un alt serviciu de optimizare a imaginilor este punypng, accesibil la pagina web: http://www.gracepointafterfive.com/punypng/


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *