FastStone Image Viewer: editarea imaginilor


Am vorbit despre acest program în articolul trecut din perspectiva de viewer şi de instrument pentru slideshow-uri. Dar programul FastStone include şi nişte funcţii – nebanale – de editare a imaginilor. Nu vă gândiţi la Photoshop, ci eventual la IrfanView. Sunt nişte funcţii uzuale care te scutesc să lansezi un program masiv când tot ce doreşti este de fapt să redimensionezi o imagine sau să îi reglezi contrastul sau altceva.

img105

Captura de mai sus este trucată în scop educativ :) . În clipa în care vedeţi o imagine pe tot ecranul ajunge să mutaţi mouse-ul pentru a atinge oricare dintre cele patru laterale ale ecranului şi veţi vedea apărând câte un "panou" de instrumente. E trucată pentru că din economie de spaţiu mai sus vedeţi toate cele patru "panouri", dar cum ele se activează doar când atingeţi cu mouse-ul marginea evident că nu le puteţi avea vreodată pe toate patru activate. Să le luăm pe rând. Pornim de sus: acolo avem o listă derulantă – orizontal – cu imaginile din folderul curent. Putem să tragem cu mouse-ul pentru a sări mai rapid la o altă imagine din listă. Nu lipsesc şi nişte instrumente, precum marcarea unei imagini ca favorite, mutarea ei într-ul alt folder, crearea unui nou folder ş.a.

Dacă vom merge în stânga vom găsi dispus într-o formă mai neobişnuită un meniu cât se poate de obişnuit pentru editarea de imagini. La început opţiunile pentru deschidere, salvare, după care prelucrările: rotire, scalare, decupare, filtre gen sharpen, blur, sepia, reducere de culori, histogramă şi tot felul de efecte speciale. Partea dreaptă e partea informativă, care se foloseşte de regulă de informaţiile EXIF, dacă există. În fine, mai este şi mica bară din partea de jos, un fel de rezumat, sau selecţie a celor mai utile instrumente.

img106

Majoritatea instrumentelor au asociate şi combinaţii de taste pentru cei care doresc viteză. Dacă veţi apăsa de exemplu pe D veţi activa Draw Board. Practic imaginea vă devine fundal, o "pânză" pe care puteţi face diverse lucruri: trage linii, desena cercuri sau dreptunghiuri (cu culorile alese de Dvs), precum şi scrie texte. La ce bun? Poate să fie o imagine pe care doriţi să o comentaţi sau să evidenţiaţi anumite părţi. Nu am să mai detaliez alte facilităţi de editare, încheind cu o recomandare: vedeţi (şi) frumoasele măşti de la Frame Mask. Captura de mai jos vă va lămuri la ce mă refer.

img107


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Durbaca Virgil spune:

    Cum salvez un film facut? Care-i butonul?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *