Neverland: lumea jucăriilor


Neverland este un joc de genul "hidden objects", cu scene foarte viu colorate dintr-o lume a jucăriilor în care eroina noastră, Diana, obişnuia să evadeze în copilărie. Dornică să regăsească această lume, şi odată cu ea copilăria ei, într-o poveste puţin cam ciudată, ea ajunge din nou aici în căutarea jucăriilor ce se ascund în diferite încăperi ale unui castel. Ca şi grafică şi colorit, jocul este mai mult pentru copii, dar aduce unele noutăţi în acest gen de jocuri de care vor bucura poate şi cei mai mari.

img147 img148

La fiecare nivel aveţi o listă de jucării pe care trebuie să le găsim – va fi la un moment dat nevoie şi de dicţionar pentru a înţelege unele cuvinte. Aveţi nivele în care toată scena este luminată, sau altele în care este în umbră, şi numai într-un anumit cerc – probabil raza de acţiune a unei lanterne – se vede clar. Unele jucării se plictisesc şi încep să se mişte; le puteţi potoli cu fluierul, dar nu sunt foarte deranjante. Alteori se întâmplă ca jucăriile să vă ceară la rândul lor câte o altă jucărie, şi dacă le-o daţi, vă dau câte "o parte" dintr-un bonus – trebuie să strângeţi patru astfel de "părţi" ca să beneficiaţi de un hint, de un fluier sau de morişti care se învârt tot mai repede şi îşi schimbă culoarea atunci când vă apropiaţi de obiectul scris în dreptul lor.

img149

Mai avem şi nivele în care jucăriile sar pe o imensă trambulină, şi trebuie să daţi click pe ele în mişcare. Este cam dificil şi să le localizezi când tot sar, darămite să mai şi dai click pe ele! Veţi da poate aici multe click-uri greşite, care provoacă apariţia de baloane de săpun pe ecran. Ele nu blochează prea mult vederea, dar pot fi şi sparte – dacă spargeţi cinci, celelalte se sparg singure. Cel mai uşor la acest gen de nivele pare a fi să daţi click atunci când jucăriile ajung sus şi au un moment mai static. Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *