Yard Sale Hidden Treasures: Sunnyville


În Yard Sale Hidden Treasures: Sunnyville ne trezim mutaţi de nu ştiu unde în Sunnyville. Astfel intrăm şi noi în competiţia care animă întregul orăşel: aceea de a ne amenaja cât mai frumos locuinţa, pentru a ajunge să ne vedem casa în revista Superstar Homes. Astfel că ne plimbăm de la o locuinţă la alta, unde toată lumea şi-a scos la vânzare vechiturile, şi, într-un joc de genul hidden objects, încercăm să găsim între aceste vechituri obiecte pe care să le putem folosi pentru a ne decora fiecare dintre cele opt încăperi ale casei. Ce e vechitură pentru alţii, cu ceva muncă, poate deveni un obiect valoros pentru decor.

img173 img179

Fiecare locuinţă are o temă, în funcţie de locatarul de acolo: un hipiot care are o casă în copac, un colonel care locuieşte parcă la o bază militară, un om de ştiinţă la care şi curtea seamănă cu un laborator… Doar una dintre locuinţele pe la care mergem, cea a lui M. T. Graves, este ceva mai înfricoşătoare, parcă amenajată pentru o petrecere de Halloween. Obiectele pe care trebuie să le găsim au şi ele legătură cu tema casei respective. Avem variantele de joc relaxat sau contra-timp, şi putem relua oricare nivel pentru un scor mai bun. Dacă terminăm una dintre aceste variante, putem juca apoi şi în modul Tour, un fel de maraton în care trebuie să găsim obiectele din fiecare locaţie într-un timp cât mai scurt.

img178 img180 img181 img182

Din când în când avem pe lista de căutări exact obiectele pe care ni le-am dorit pentru locuinţa noastră, sau părţi pe care le putem recondiţiona şi asambla împreună pentru a obţine frumoase obiecte decorative. Astfel, o variaţie la joc o constituie faptul că trebuie, cu ajutorul mouse-ului, să tăiem, pictăm, curăţăm diverse piese, cu cât mai repede, cu atât mai bine – suntem premiaţi pentru cât de repede o facem. Locuitorii din Sunnyville ne cer din când în când câte o favoare, ceea ce aduce alte mini-jocuri sau provocări de genul "găseşte 20 de discuri de vinil". Sunt deci suficiente variaţii pentru a menţine interesul. Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *