Din nou despre WP şi câmpurile personalizate


Am mai spus-o: câmpurile personalizate (custom fields) sunt o facilitate pe cât de puternică pe atât de slab exploatată de utilizatorii WordPress. Am prezentat conceptul într-un articol din mai 2008, o săptămână mai târziu scriind despre câteva pluginuri ce ajută în acest sens. Eu folosesc aceste câmpuri la mai multe situri WP importante (inclusiv acesta) şi tot ce regret pentru moment este că încă nu a scris nimeni un plugin care să permită indicarea remote (adică din Windows Live Writer sau alt program de blogging) a acestor câmpuri. Dincolo de acest impediment, ele sunt valoroase… dar nu mai reiau de ce.

Două materiale recente tratează tema câmpurilor personalizate din WordPress. Voi începe cu Tutorial: Creating Custom Write Panels in WordPress. WeFunction explică în acest articol – nededicat începătorilor, solicitând cunoştinţe bune de PHP şi WordPress – cum se pot adăuga noi secţiuni în pagina de scriere/modificare a articolelor/paginilor. Rezultatul e frumos (vedeţi în captura următoare), făcându-te să te întrebi de ce WordPress nu oferă nativ o modalitate mai prietenească de a folosi custom fields. Dar, fie aşa a fost în intenţia autorului, fie nu a putut mai mult, soluţia, prezentată pas cu pas, nu se constituie într-un plugin pe care să îl luăm, activăm şi gata treaba. Fiecare după caz va trebui să îşi adapteze codul. Totul se învârte în jurul funcţiei add_meta_box de care eu unul nu ştiam – şi aveam impresia că am răsfoit măcar tot ce era mai important din documentaţia WP. Această funcţie a fost introdusă în WP 2.5 şi permite adăugarea de secţiuni în paginile pentru articole, pagini şi legături.

img21

Cel de-al doilea articol oferă un produs mai finisat: pluginul Flutter. Urmând legătura tocmai dată veţi găsi şi două screencast-uri elocvente. Povestea mai lungă despre plugin şi ideea lui o găsiţi însă aici. Dacă vă veţi uita la imaginea de mai jos veţi spune: păi face acelaşi lucru! adaugă nişte paneluri pentru câmpurile personalizate! Ei… aproape. În primul rând că spre deosebire de articolul tehnic de mai sus aici există ceva gen vrăjitor (wizard) pentru a adăuga nişte câmpuri. În plus poţi opta dacă să fie sub boxa de text sau în coloana din dreapta. Dacă e câmp dată poţi alege data dintr-un calendar ce "pluteşte" peste pagină. Dar adevăratul punct tare este că acest plugin îţi permite să îţi creezi pagini de scriere după bunul plac! Da, chiar dacă nu folosiţi câmpuri personalizate însă pur şi simplu doriţi ca pagina de scriere a unui articol să fie mai "subţire", acest plugin vă permite, oferind posibilitatea de a vă debarasa de toate secţiunile ce nu le folosiţi (pt trackback-uri, comentarii, parolare ş.a.). Dacă folosiţi câmpuri personalizate atunci acest plugin vă permite să vă aranjaţi o pagină de scriere exact aşa cum v-aţi imagina-o… ei, asta da ieşire dincolo de limitele WordPress. Desigur, cei care folosesc WP strict pentru blogging nu vor vedea utilitatea, dar cei care folosesc WP ca un CMS vor înţelege posibilităţile ce se deschid.

img22

Şi după această incitare vine duşul rece: tot nu scăpaţi nici cu acest al doilea plugin de necesitatea de cunoştinţe PHP şi WordPress pentru simplu fapt că valorile din câmpurile personalizate trebuie şi fructificate, iar fructificarea se face de regulă prin temă. Va trebui deci să vă adaptaţi tema, iar pentru aceasta ni se recomandă partea a 3-a din documentaţia PDF. Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *