InkBall: bile colorate buclucaşe


Dintre jocurile din Windows Vista, InkBall a constituit o noutate pentru mine, ca stil de joc. Într-un spaţiu de joc pătrat, primim două sau mai multe bile colorate – în funcţie în primul rând de nivelul de dificultate – pe care trebuie să le "convingem" să intre în găurile de culoarea corespunzătoare lor. Acest lucru îl putem face trasând cu mouse-ul linii în calea lor, care să le schimbe direcţia.

img122 img123

Liniile dispar atunci când o bilă se loveşte de ele, dar am impresia că nu putem trage chiar oricâte linii, ci avem un număr limitat sau o cantitate limitată de "cerneală" – la un moment dat tot încercam să trag linii şi nu mai puteam, nu ştiam de ce mi s-a blocat mouse-ul :) . Spaţiul de joc conţine diferite elemente din care bilele colorate ricoşează, mărind dificultatea misiunii noastre, pe care trebuie să o îndeplinim în decurs de 2 minute. Dacă nu reuşim să ne încadrăm în timp, sau dacă o bilă cade într-o gaură de culoarea altei bile, reluăm de la acelaşi nivel, dar cu punctajul redus la 0.

Culoarea gri este neutră: bilele gri pot intra în orice gaură, şi în găurile gri pot intra orice bile, dar nu primim puncte. Dacă la nivelul Beginner avem în general 2 mingi, fie de aceeaşi culoare, fie una portocalie alta albastră, şi jocul nu ridică prea mai dificultăţi, celelalte nivele de dificultate aduc tot felul de provocări în plus. Devine astfel tot mai greu să ne atingem scopul, mai ales atunci când trebuie să urmărim mai multe bile. De exemplu, avem elemente ca la jocurile de tip arkanoid, pe care le pot distruge doar bilele cu culoarea corespunzătoare lor. Avem elemente care apar şi dispar periodic; elemente care schimbă culoarea bilelor atunci când acestea se ciocnesc de ele; elemente care dispar şi lasă bilele care erau până atunci "captive" să zburde libere doar atunci când o anumită bilă intră în gaura ei…

Dacă aveţi Vista dar nu găsiţi InkBall vedeţi articolul lui Radu Unde sunt jocurile în Vista?


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *