(Din nou despre) Lorem Ipsum


Cei care lucrează în tipografie ştiu desigur despre Lorem Ipsum. "Lorem Ipsum este pur şi simplu o machetă pentru text a industriei tipografice. Lorem Ipsum a fost macheta standard a industriei încă din secolul al XVI-lea, când un tipograf anonim a luat o planşetă de litere şi le-a amestecat pentru a crea o carte demonstrativă pentru literele respective. Nu doar că a supravieţuit timp de cinci secole, dar şi a facut saltul în tipografia electronică practic neschimbată." Textul în limba latină a fost adoptat şi de webdesigneri atunci când creează situri noi şi au nevoie de text de "umplutură". E cumva ironic: limba latină de umplutură… "E un fapt bine stabilit că cititorul va fi sustras de conţinutul citibil al unei pagini atunci când se uită la aşezarea în pagină. Scopul utilizării a Lorem Ipsum, este acela că are o distribuţie a literelor mai mult sau mai puţin normale, faţă de utilizarea a ceva de genul ’Conţinut aici, conţinut acolo’."

Să mergem mai departe: "În ciuda opiniei publice, Lorem Ipsum nu e un simplu text fără sens. El îşi are rădăcinile într-o bucată a literaturii clasice latine din anul 45 î.C., făcând-o să aibă mai bine de 2000 ani. Profesorul universitar de latină de la colegiul Hampden-Sydney din Virginia, Richard McClintock, a căutat în bibliografie unul din cele mai rar folosite cuvinte latine ’consectetur’, întâlnit în pasajul Lorem Ipsum, şi căutând citate ale cuvântului respectiv în literatura clasică, a descoperit la modul cel mai sigur sursa provenienţei textului. Lorem Ipsum provine din secţiunile 1.10.32 şi 1.10.33 din ’de Finibus Bonorum et Malorum’ (Extremele Binelui şi ale Răului) a lui Cicerone, scrisă în anul 45 î.e.n. Această carte este un tratat în teoria eticii care a fost foarte popular în perioada Renasterii. Primul rând din Lorem Ipsum, ’Lorem ipsum dolor sit amet…’, a fost luat dintr-un rând din secţiunea 1.10.32."

img223 img224

Tot ceea ce am citat până acum e din situl Lipsum, pomenit acum un an. Dacă revin acum e pentru că am citit astăzi pe WebResourcesDepot despre Lorem2, situl unui canadian. Nu e practic un generator ci o pagină ceva mai aranjată ca design ce oferă câteva blocuri de text, inclusiv tip listă. Iniţial m-am entuziasmat, dar reintrând pe Lipsum am observat că şi acesta oferea conţinut pentru liste, de mult timp. Mai mult am constatat că are acum şi traducere în română (nu pentru textul Lorem Ipsum, desigur 😉 , ci cadrul sitului, original în engleză).

Să reţinem deci Lipsum.com, Lorem2.com dar şi Lorem-Ipsum.info. Şi dacă articolul acesta v-a făcut poftă de latină şi doriţi să vedeţi lucrarea lui Cicero, o găsiţi aici.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *