Mandragora – copacul magic


În jocul Mandragora, ne jucăm de-a genetica: plantăm seminţe de copaci, încrucişăm diferitele specii de copaci, obţinând astfel noi seminţe, pe care le plantăm şi iarăşi le încrucişăm, până când obţinem copacul cu cea mai mare cantitate de magie în el – de la 0 la 5 stele. Da, avem aici de-a face cu copaci magici, misiunea noastră fiind de fapt aceea de a reface copacul magic al fiecăruia dintre cele şapte tărâmuri pe care le străbatem. Fiecare nivel terminat înseamnă că am găsit un nou pas în evoluţia copacului magic.

img93 img94

Acţiunile pe care trebuie noi să le facem sunt pentru început: plantarea seminţelor, udarea copacilor, încrucişarea soiurilor. Mai apoi jocul se complică pentru că mai trebuie să tăiem unii copaci pentru a face loc noilor soiuri, să alungăm dăunătorii şi să ferim copacii de ploile torenţiale. Toate acestea pentru a obţine copacul magic într-un timp limitat, ceea ce poate constitui încă de la primele nivele o provocare; dacă nu cedăm repede frustraţi, jocul poate fi o ocazie de exersare a rapidităţii. Când ţinem mouse-ul deasupra unui copac sau a unei seminţe, ni se arată câte "stele" are fiecare, şi încrucişarea trebuie să o facem între cei cu mai multă magie.

img95 img96 img98

Când vrem să alegem cu ce copac să îl încrucişăm pe unul anume, luăm polen de la acesta şi ni se arată apoi cu cât ar creşte magia cu fiecare dintre ceilalţi copaci – e evident pe care îl vom alege. Când am creat în sfârşit copacul de cinci stele, efectele vizuale şi sonore ne-o dau de ştire. Muzica de fundal este plăcută, şi peisajele variază de la păşuni cu iarbă la munţi şi văi; condiţiile de climă se schimbă şi ele în funcţie de locaţie. Sunt trei opţiuni în meniu ce se deblochează pe parcurs. La opţiunea Free Gardening putem să revedem grădinile pe care le-am creat şi să mai lucrăm în tihnă la ele; Tree Designer ne permite să realizăm copaci modificând după cum dorim trunchiul, frunzele şi florile lor; Encyclopedia conţine toate speciile de copaci pe care le-am creat, cu numele lor cu tot. Succes!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *