Două bloguri ale unor cititori


Dacă spun “cititori” s-ar putea să exagerez (poate sunt doar “trecători”). Oricum, mă uit din când în când la siturile celor care comentează aici pe CNet.ro şi am reţinut două. Primul se numeşte… Computerică, iar autorul lui, un student de 22 de ani, a comentat la mai multe articole de-ale noastre recente. Legat de AutoIt3, prezentat recent, printr-un comentariu ne-a atras atenţia asupra unui program dezvoltat de el: AutoOpt, pentru “întreţinere şi optimizare automată a calculatorului”. Blogul lui are ca rubrici: Audio & Video, Imagini & Grafica, Personalizare, Mesagerie, Securitate, Optimizare, Jocuri, Office, Diverse, Programe Utile, Arhivare & Backup, Drivere & Add-ons, Hardware, Internet.

image image

Cel de-al doilea sit pe care l-am reţinut recent a fost News IT&C. Este tot un blog realizat cu Blogger, doar că sub domeniu propriu. Nu am găsit – poate nu m-am uitat bine – o pagină Despre deci nu ştiu cine îl face (decât că se semnează cu freeYM). Şi acolo găsim materiale interesante şi situl e actualizat frecvent. Să vedem rubricile: News, Tips & Tricks, Sharing, PC Protection, Messengers, Web, Drivers, eMail, HDD\Blu-Ray, Media Tools, Photo Design, Mobile Tools, Visual Style, Misc (chiar dacă rubricile sunt în limba engleză, materialele sunt în română).

Iaca, le-am semnalat. Dacă cititorii noştri mai au situri interesante (şi poate îmi atrag ei atenţia), voi mai face astfel de semnalări. Nu e vorba însă de un angajament. Nu practicăm linkuri la schimb (în ciuda frecventelor solicitări), dar punem link, prin astfel de articole, spre orice sit considerăm că e interesant.

PS: Primul sit oferă RSS integral, al doilea parţial.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (9 evaluări, media: 4,78 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. Computerică spune:

    Va multumesc foarte mult pentru aceasta prezentare, trebuie sa recunosc ca am ramas foarte surprins (chiar uimit), pentru ca nu ma asteptam sa citesc in feed-ul vostru o recenzie a propriului meu blog. :)

    Urmaresc cu placere feed-ul cnet.ro si, din cand in cand mai las cate un comentariu, asadar ma puteti considera cititor.
    Apreciez faptul ca in articolele dumneavoastra prezentati resurse utile, atat pentru utilizatorii avansati, cat si pentru cei mai putin cunoscatori, si recunosc faptul ca pentru mine, cnet.ro reprezinta un model demn de urmat.

    Tot prin feed urmaresc si articolele de pe News IT&C, blog pe care il apreciez pentru prezentarea de programe comerciale care se ofera gratuit in anumite perioade.

    Aprecierea dumneavoastra reprezinta o motivatie in plus pentru mine. Va multumesc inca o data.

    La multi ani!

  2. Farcas Gelu spune:

    Buna ziua,
    In cautarea mea dupa programe antivirus care ofera o scanare online antivirus, antispyware, etc. a computerului, pentru a le insera in site-ul meu, http://www.scanonline.110mb.com, am gasit doua bloguri interesante, care mi-au fost de foarte mare folos: http://www.faravirusi.com si computerica.blogspot.com.
    Din blogul lui Computerica am ajuns la dvs. si am gasit lucruri foarte interesante. Profit de acest lucru pentru a va cere permisiunea sa va mentionez site-ul in site-ul http://www.scanonline.110mb.com, intrucat il consider util pentru vizitatorii lui. Daca aveti un banner, mi-ar face placere sa-l gazduiesc. Nu solicit un schimb de bannere sau altceva in schimb, cred doar ca un banner ar sari mai bine in ochii vizitatorilor mei.
    Eu nu sunt un specialist in securitate IT, nici macar in IT, meseria mea este alta (inginer constructor de drumuri). Am realizat site-ul datorita faptului ca am avut la un moment dat probleme mari cu virusii si am descoperit scanarea online gratuita antivirus. Am gasit destul de multe solutii de scanare online realizate de firme importante, tema a inceput sa ma preocupe, iar la un moment dat mi-a parut rau ca munca mea de cautare pe net sa se piarda, in conditiile in care era posibil ca si altii sa aiba problemele mele si sa profite de rezultatele ei, macar ca punct de pornire.
    Am realizat site-ul asa cum am fost eu capabil (sunt sigur ca are multe imperfectiuni), nu este ceva elaborat (am dorit sa fie ceva „de lucru”, util, o unealta), l-am realizat fara un scop comercial.
    In masura in care este posibil, voi incerca, pe cat posibil, sa-l actualizez permanent.

    Cu stima,
    Farcas Gelu
    http://www.scanonline.110mb.com

  3. FreeYM spune:

    In primul rand – va multumesc de prezentarea facuta.

    Nu exista o rubrica despre mine pentru ca asta conteaza mai putin (va pot spune totusi ca nu mai sunt student de ~3 ani si acest blog este un hobby), iar prin intermediul articolelor de pe blog incerc sa prezint solutii si sfaturi pentru utilizatorii romani.

    Din pacate, pentru incredibil de multi dintre noi tehnologia reprezinta o enigma si de aceea m-am gandit sa explic cu ce se „mananca” pe intelesul tuturor.

    La multi ani si un 2009 plin de satisfactii!

  4. Ce parere aveti de devirusare.com si faravirusi.com? Acum computerica.blogspot.com a devenit computerica.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *