Extensii de la ExtenSoft


Blogul Microsoft Channel 10 scria zilele trecute despre un set de aplicaţii care se prezintă ca “unofficial upgrade” pentru Windows. Sunt într-adevăr nişte aplicaţii, oferite de ExtenSoft, care ar putea fi considerate de bază şi ar fi poate bine (desigur, e mult spaţiu de discuţie aici) ca Windows să le includă nativ cândva. O parte dintre ele sunt gratuite şi le vom vedea foarte pe scurt în continuare. Video Converter permite convertire, decupare şi alipire de clipuri video. Suportă multe formate de intrare şi câteva (AVI, MP4, MPEG1, MPEG2, QT, WMV) ca ieşire. De asemenea permite convertiri în serie. După cum vedeţi, foloseşte o interfaţă a la Office 2007.

image

Cel de-al doilea program, Screen Capture permite să face capturi de ecran (tot ecranul, o fereastră sau o regiune) pe care să le trimiteţi în clipboard, să le salvaţi ca imagine sau să le trimiteţi la email/imprimantă. Disk Analyzer e un fel de Explorer dotat cu indicator de “greutate”, adică de dimensiune a folderelor. E util pentru a afla ce îţi consumă spaţiu pe harddisk. În fine, Extended Task Manager vine cu informaţii suplimentare (despre activitatea pe disc sau despre solicitările pe porturile de reţea).

image

După cum spuneam, ExtenSoft oferă în fapt o suită mai bogată de aplicaţii. În tabelul de aici încearcă să ne convingă că aplicaţiile lor (comerciale) îşi merită banii (50usd tot pachetul), comparându-le cu aplicaţii comerciale ce însumează aproape 900usd. În realitate se găsesc multe programe gratuite mai bune decât cele comerciale indicate acolo. Dar să trecem peste aceasta şi să reţinem că situl oferă patru aplicaţii gratuite. Nu le-am testat, dar am văzut că în ultimele zile mai multe bloguri au semnalat aplicaţiile, în mod individual, care după interes.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *