Boogiesbc: Design Your Way


Poate vă amintiţi că în octombrie anul trecut semnalam Bloground.ro, un blog a cărui muncă e ca a albinei: de a culege din floare în floare ce materiale interesante apar pe diverse bloguri. Prin acel sit am descoperit un altul, tot de limbă engleză şi tot cu domeniu dot RO: Boogiesbc.ro. Am căutat fără succes o pagină Despre, deci nu prea pot spune cine este în spatele lui. Am dat înapoi în istorie şi am găsit că primul post e din februarie 2008, ceea ce înseamnă că în curând situl va împlini un an de existenţă. Cel mai recent articol este intitulat Collection of free resources available for designers to download şi e o colecţie frumoasă, ce merită explorată.

image image

Acest blog nu urmează aceeaşi reţetă cu Bloground.ro. Chiar dacă găsim recomandări de materiale de pe diverse situri sunt şi “producţii” proprii şi articole mult mai lucrate. Categoriile din meniu (care e pe două nivele, eu îl descriu doar pe primul) sunt Icons, Identity and branding, Inspiration, Miscellaneous, Resources, Tutorials şi Wallpapers. Dacă e să o luăm cu sfârşitul, la tapeturi veţi găsi unele din filme, altele întunecate dar şi unele cu peisaje. Aria acoperită este destul de vastă şi cum nu urmăresc situl de câteva luni ca să îl ştiu prea bine nu mă voi avânta să spun prea multe despre el. Cert e că cel puţin o vreme îl voi urmări prin RSS. Îmi place. Nu ştiu dacă am înţeles bine din această pagină: se publică săptămânal 20 de tutoriale Photoshop şi 20 de tutoriale Flash, se prezintă 2-3 artişti, precum şi 20 logouri 30 de situri spre inspiraţie? Daca da, e impresionant.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. boogiesbc spune:

    Te salut si iti multumesc de review. Tutorialele Flash s-au rarit din cauza timpului meu liber care e pe cale de disparitie. Sunt si alte mini-proiecte (sau subiecte) dar momentan din aceeasi problema a timpului nu le voi aborda. Probabil spre martie vor aparea si vor cam da din coate. O zi buna!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *