Windows 7: Despre gadgeturi


În Windows 7, marea noutate la gadgeturi este că avem acum libertatea de a le aranja oriunde dorim pe ecran, nemaifiind limitaţi la bara laterală. Cu click-dreapta pe ecran, avem în lista care ni se deschide opţiunea Gadgets, de unde le putem alege (şi trage cu mouse-ul) pe cele care dorim să apară pe ecran, fiecare cu câteva setări pentru personalizare. Între gadgeturile disponibile, avem un calendar, cu variantele de afişare numai a zilei sau şi a lunii curente; un ceas cu opt stiluri de afişare; Picture Puzzle – un mic joculeţ de relaxare, pentru pauze scurte; Slide Show – în care ne putem afişa de exemplu fotografiile favorite, în format mai mare sau mai mic, cu frecvenţa cu care dorim; Weather – cu afişarea temperaturii şi a stării cerului în ora de faţă, sau dacă dorim cu previziuni pentru următoarele trei zile – conectarea la internet permite actualizarea datelor şi de asemenea alegerea chiar a localităţii în care ne aflăm. Majoritatea gadgeturilor sunt cunoscute celor ce le-au folosit sub Windows Vista (eu le-am închis din prima, aşa că nu au avut viaţă lungă).

image

În clipa în care ţineţi mouse-ul deasupra unui gadget, apare în dreapta lui un set vertical de iconiţe, de regulă pentru a închide, configura şi deplasa gadgetul respectiv. Mai multe gadgeturi se pot descărca de pe internet. Impresia mea este că gadgeturile de sub Windows Vista funcţionează şi sub Windows 7. Pentru vizualizarea rapidă a gadgeturilor – pentru a vedea calendarul sau poate vremea – folosiţi combinaţia de taste Win+G. Ele vor sta pe ecran până când vom reveni în programul în care lucram.

După cum spunea, în Vista nu am folosit gadgeturile. Dacă nu voi găsi gadgeturi mai utile nu ştiu dacă le voi utiliza nici acum. Dintre gadgeturile descărcate de pe internet mi s-a părut interesant Date and Time, care are un sistem de alarme. Pare ceva practic, dar voi vedea… la nevoie.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. Horia spune:

    În Vista, după adăugarea unui gadget în Sidebar, acesta se poate trage uşor pe desktop şi apoi sidebar-ul se poate închide frumos, gadgeturile de pe desktop rămînînd la locul lor, aşa că nu e nimic prea nou. Gadget-uri utile se găsesc, spre exemplu, eu am unul care îmi schimbă wallpaper-ul automat şi include mai multe moduri de afişare a lui (Stretch, Fit to Screen, Tiled, Center şi încă vreo două). Desigur, în noul Windows nu mai este util.

    Sincer, eu nu sînt chiar atît de entuziasmat de Windows 7, iar schimbările nu sînt atît de mari (faţă de Vista, nu faţă de XP) încît să se mai justifice costul. Oricum, e un micuţ pas înainte.

  2. radu.capan spune:

    Unii, vorbind de esecul Vista, considera ca Microsoft ar trebui sa dea Windows 7 ca upgrade gratuit. Nu cred ca vor face asa ceva, dar nu ar fi rau ca upgrade-ul Vista -> 7 sa beneficieze de o reducere foarte generoasa. Despre cat de mari sunt schimbarile… e greu de masurat, dar impresia destul de unanima este ca Windows 7 pe exterior *si pe interior* e mai bun (viteza, consum resurse, utilizabilitate s.a.) decat predecesorul. Poate de fapt Windows Vista ar trebui vazut ca un beta pentru Windows 7 😉 .

  3. alex spune:

    Buna. Imi puteti spune cum se numeste kitu sau cum fac xp asa: (click) aici. Ms mult de tot. 😉

  4. mircea24 spune:

    Alex: se poate cu Rocket Dock.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *