Woork: CSS, HTML, Ajax, JScript…


În căutarea a nu mai ştiu ce am dat peste blogul unui roman – roman, nu român – care scrie articole la obiect pe diverse teme de interes pentru webmasteri. Ca introducere voi face însă o referire la un articol anterior – O idee interesantă: blogul tipărit. Iată la Woork o altă abordare: luate câteva zeci de articole, dintre cele mai bune şi interesante, şi comasate într-un PDF, dar frumos, cu cuprins. Adică situl (o parte din el) transformat în eBook. Aşa ceva a făcut Lupetti la 3 ianuarie şi “cartea” lui o puteţi vedea la finalul articolului inserată (embed, Scribd). Am mai văzut şi alte bloguri care iau articolele pe o lună sau pe o anumită categorie ori un serial şi le publică în format PDF: cei interesaţi îl descarcă şi consultă, chiar şi offline, atunci când au nevoie…

img

Bun. Dar să vedem cam ce publică Lupetti (tot Lupino îmi vine să îi spun de când cu filmul Max Payne). Să le luăm pe cele mai recente zece:

Aţi prins ideea, nu? O categorie frecventă la el sunt colecţiile (de scripturi în general) sub o anumită temă (rich text editors, file uploaders, ui libraries…); o altă categorie – care m-a atras pe mine – este cea în care rezolvă punctual diverse lucruri. Veţi găsi pe situl lui zeci de lucruri micuţe, unele rezolvate cu câteva linii de cod, altele mai pe îndelete, caz în care oferă de regulă şi o arhivă spre descărcare şi pentru teste locale. Dacă sunteţi webmaster merită să încercaţi măcar să vă abonaţi la RSS-ul lui. Dacă nu vă interesează, după o vreme puteţi uşor să îl ştergeţi. V-aş recomanda să începeţi navigarea de aici.

Iar acum aruncaţi o privire pe “cartea” lui publicată pe/via Scribd şi intitulată The Woork Handbook.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *