QuarkXPress 6 – Rubrica „Measurements” când se lucrează cu text


La deschiderea programului QuarkXPress, rubrica "Measurements" este activată implicit în partea de jos a ecranului. În cazul în care nu este vizibilă, se selectează din meniul de sus: Window – Show Measurements sau tasta F9 (vezi imaginea 1). Rubrica "Measurements" ("Măsurători") se modifică în funcţie de elementul cu care se lucrează: boxă de text, imagine, grafică. Astfel, în imaginea 2, am numerotat butoanele rubricii exact cum apar când utilizatorul lucrează cu o boxă de text, urmând să explicăm, în continuare, operaţiunile fiecăruia:

1-2 – indică poziţia exactă a punctului de stânga-sus a boxei de text pe spaţiul de lucru, unde X este poziţia orizontală şi Y e poziţia verticală;

3-4 – dimensiunile boxei ce conţine cuvinte şi cifre: W = Width (lăţime), H = Height (înălţime). Dacă la butoanele 1-4 mărimile nu sunt afişate în milimetri sau centimetri, acestea se reglează conform articolului QuarkXPress 6 – Editarea preferinţelor programului;

img

5 – roteşte boxa de text pe pagină cu câte grade se scrie în rubrică (implicit apare valoarea de zero grade);

6 – "Cols" = "Columns": se setează câte coloane să apară în boxa de text;

7 – "Flip Horizontal" (trad. aproximativă: "a întoarce orizontal"): învârte boxa de text în oglindă;

8 – "Flip Vertical" (trad. aproximativă: "a întoarce vertical"): răstoarnă boxa de text cu capul în jos;

Acţiunile butoanelor 5, 7 şi 8 sunt ilustrate în imaginea 3.

img

9 – Spaţiul dintre rânduri este afişat în points (puncte). Acesta se poate mări sau micşora scriind numărul dorit sau cu săgeţile din dreapta butonului: în sus sau în jos. Este indicat ca spaţiul să fie cel puţin cu un punct mai mare decât mărimea fontului. De exemplu, la un text normal, dacă avem "Arial – 12pt", spaţiul dintre rânduri să fie "13pt" sau "14pt". La titluri, spaţiul dintre rânduri se aranjează în funcţie de design;

10 – Spaţiul dintre caractere (litere, cifre). La fel ca la butonul 9, cu excepţia că aici se modifică în stânga şi dreapta. Se recomandă ca valoarea să fie zero sau, dacă se doreşte configurarea spaţiului dintre caractere, acesta să fie setat la cel mult -3 pentru strângerea sau +3 pentru lărgirea textului.

11 – Aranjarea textului în boxă: Left = stânga, Centered = mijloc, Right = dreapta, Justified = scrisul este aliniat drept în stânga şi dreapta fără ultimul rând, Forced = scrisul este forţat să meargă până în marginile boxei de text în ambele părţi inclusiv ultimul rând (vezi imaginea 4, unde linia roşie arată alinierea textului în boxă, şi cea albastră diferenţa dintre "Justified" şi "Force").

img

12 – Felul fontului (Arial, Garamond, Times New Roman etc.), iar apăsând pe săgeata din dreapta, apar toate fonturile existente în calculator.

13 – Mărimea fontului – exprimată în puncte (points – pt). Se poate scrie direct în rubrică mărimea dorită sau se poate alege din săgeata din dreapta butonului.

În imaginea 2, butoanele 14-26 au fost mărite, pentru a putea da explicaţii fiecăruia în parte:

14 – P – Plain = text fără nici un efect;

15 – B – Bold = text îngroşat;

16 – I – Italic = text înclinat;

17 – U – Underline = text subliniat în întregime;

18 – W – Word Underline = sunt subliniate numai cuvintele sau cifrele, spaţiile rămânând nesubliniate;

19 – Q – Strike Thru = o linie la mijloc taie textul selectat;

20 – O – Outline = text alb cu contur;

21 – S – Shadow = text cu efect de umbră;

22 – K – All Caps = text cu majuscule (toate literele sunt mari);

23 – k – Small Caps = text cu transformarea majusculelor în litere mici;

24 – Superscript = poziţionarea textului ca exponent (în partea de sus, însă NU ca referinţă de notă);

25 – Subscript = poziţionarea textului ca indice (în partea de jos);

26 – Superior = poziţionarea textului ca marcaj de referinţă pentru nota de subsol.

Pentru a clarifica mai bine acţiunile butoanelor 14-26, în imaginea 5 am ilustrat efectele textelor, pentru fiecare comandă în parte.

img

Acţiunile butoanelor 9-26 se pun în aplicare doar dacă este selectat textul: se apasă pe al doilea buton de sus din rubrica "Tools" ("Content Tool", butonul cu indicaţia 2 din articolul QuarkXPress 6 – Prezentarea rubricii "Tools"), apoi se selectează textul ce trebuie modificat.

Pentru a vedea denumirile în limba engleză a butoanelor din rubricile programului QuarkXPress, se lasă cursorul mouse-ului câteva secunde deasupra butonului care ne interesează şi explicaţia va apărea imediat.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. dana spune:

    De ce nu pot face contur la text colorat. De ex. scris rosu cu contur galben?

  2. Gherman Ioachim spune:

    Singura posibilitate este de a converti „text to box”. Aceasta optiune se gaseste la Item – Convert Text to Box din meniul de sus. Apoi dati cu click dreapta mouse pe boxa creata si alegeti „Modify”. La tabul „Box” dati culoarea rosie (Red), la tabul „Frame” culoarea galbena si alegeti cat de gros sa fie conturul (la width).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *