Twitter: impact, căutare…


Pentru prima oară găsesc şi eu un subiect via Twitter. Mulţumită lui Raimi am dat de articolul Twunami şi mass media. Citez introducerea articolului semnat astăzi de Vlad Petrean: “Twitter a luat iar faţa presei. Ştirea despre accidentul aviatic de lângă Amsterdam a fost trasmisă iniţial pe acest serviciu de micro-blogging. ‘Cu 15 minute înainte de BBC!’, s-au lăudat utilizatorii, retrimiţându-şi/retwettuindu-şi la nesfârşit vestea. N-ar fi prima dată. În mai anul trecut, ‘twitteraţii’ au aflat la fel, primii, despre cutremurul de 100.000 de morţi din Sechuan, China. Primele fotografii şi informaţii despre amerizarea norocoasă din Hudson, de la jumătatea lunii trecute, tot pe Twitter au apărut. Trebuie să mai fi fost şi altele, dar acestea sunt cele 3 mari evenimente ale ultimului an care au remodelat conceptul de breaking news prin democratizarea evaluării editoriale asupra a ceea ce înseamnă, de fapt, breaking news.” Merită să parcurgeţi întreg articolul, mai ales dacă vă interesează jurnalismul şi web-ul în paralel.

Cum se “descoperă” subiectele de pe Twitter? Desigur, în primul rând urmărind reţeaua de prieteni pe care o ai (sau nu). Dar există şi alte locuri mai generice. Cel mai oficial este motorul de căutare pus la dispoziţie chiar de Twitter. Mergeţi la search.twitter.com de unde puteţi căuta diverse cuvinte cheie şi a lua astfel pulsul twitter-sferei. De exemplu puteţi vedea ce crede lumea despre noutatea adusă de GMail la capitolul ataşare fişiere. Sau ce crede lumea despre Safari 4 (vezi captura). Mulţi iau astăzi pulsul unor evenimente folosindu-se de Twitter. Interesant e că în timp ce staţi şi vă uitaţi la lista de rezultate pot să apară unele noi şi veţi fi semnalaţi: “între timp au mai apărut x mesaje”.

img

Un alt instrument, ceva mai prelucrat vizual, este TwitterFall. Aici alegeţi un subiect fierbinte (sau faceţi o căutare proprie) şi intervenţiile vor cădea într-o cascadă continuă. Mă rog… nu chiar continuă. Vedeţi în captura de mai jos: rămăsesem de dimineaţă pe subiectul LENT şi acum îmi semnalează “Lent is no longer popular, so this ‘Twitterfall’ is disabled. Please select a new trend from the list on the left.” (Şi totuşi, am reîncercat după puţin timp şi subiectul e din nou activ.) LENT – pentru cine ar avea nevoie de traducere, este termenul englez pentru Postul Mare, în care credincioşii de rit romano-catolic au intrat de ieri. A fost interesant, pe alocuri amuzant, să văd sute de persoane formulându-şi diverse angajamente pentru Post, de la renunţarea la cafea, ţigări, băutură, ciocolată, Facebook sau YouTube, la renunţări de ordin spiritual. Twitter e un ochean interesant, fascinant pe alocuri, spre o faţă web 2.0 a omenirii. Nu mă miră că prinde atât de mult printre internauţi. Problema rămâne însă ca în cazul blogosferei: dacă nu ai un interes special pentru o anumită persoană s-ar putea să înghiţi tone de lucruri plictisitoare până să dai de ceva interesant.

img


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (Neevaluat încă)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *