The Clockwork Man


Iată un nou joc în care stilurile hidden objects şi quest se combină în mod fericit, pentru o aventură atractivă dar din păcate destul de scurtă, de doar trei capitole. Un efect grafic deosebit realizat în joc este legat de deplasarea în cadrul scenelor în care ne găsim: nu doar stânga-dreapta, ci şi înainte, făcând zoom pe o anumită zonă – cu săgeţile sus-jos, stânga-dreapta. Impresia foarte realistă creată este că chiar ne deplasăm în lateral ca să vedem pe după obiecte – datorită suprapunerii a două sau mai multe planuri – sau că facem cu adevărat câţiva paşi înainte.

imagine imagine

Personajul principal în The Clockwork Man din jocul nostru este Miranda Calomy, o foarte feminină şi foarte bună studentă la inginerie, care primeşte un mesaj de la bunicul său – şi el un om de ştiinţă -, prin care îi cere ajutorul. Tânăra porneşte în aventură alături de robotul Sprocket, cel care ne furnizează hint-urile. Există patru tipuri de hint-uri, pe care le primim pe parcurs, şi care ne arată forma obiectului, locaţia lui aproximativă… Fiecare consumă mai mult sau mai puţin din energia lui Sprocket – dar şi-o reface dacă îi dăm ceva răgaz. Nu suntem penalizaţi pentru click-uri greşite, ceea ce ne este de folos căci uneori, chiar dacă avem forma lor în faţă, obiectele sunt destul de bine mascate.

imagine imagine imagine

Uneori obiectele pe care trebuie să le găsim le adunăm de fapt într-un inventar, pentru ca mai apoi să le folosim – în principal la reparat diferite maşinării. Ni se dau indicii despre locul în care ar trebui să folosim ceva obiecte, prin faptul că acolo mouse-ul se transformă din săgeată în rotiţe. Avem şi mini-jocuri pe care dacă dorim le putem şi sări, fără nici un "cost". În unele scene – de exemplu când trebuie să ieşim din pivniţa în care ne-a închis cineva – nu ni se spune ce anume trebuie să găsim; aici trebuie să ne orientăm noi, căutând locurile care se luminează când trecem pe deasupra lor. Dând click pe ele, vom primi ceva îndrumări despre ce ar trebui să facem, dar este nevoie şi de perspicacitatea noastră. După încheierea jocului se deblochează stilul Freeplay, în care putem relua nivelele, cu piesele aşezate altfel. Succes şi dacă vă blocaţi pe undeva găsiţi aici ajutor!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. As dori si eu THE CLOCKWORK MAN Full FREE. Va roooog muuult, multumesc anticipat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *