De relaxare: Rustyard


Mie unul îmi plac jocurile Nitrome. Cu o grafică decentă, ele sunt simpatice şi merg perfect la rubrica “de relaxare”, o relaxare creativă, ce pune materia cenuşie la muncă. Aşa se întâmplă şi în cazul jocului Rustyard, cu un roboţel care se mişcă automat într-un spaţiu destul de dezolant. Probabil vă aşteptaţi că trebuie să manevraţi roboţelul prin niveluri, dar veţi vedea că acesta merge singur şi nu puteţi să îi daţi comenzi. El merge tot înspre dreapta, schimbându-şi direcţia dacă se loveşte de ceva. Obiectivul Dvs este să îl duceţi la generatorul aflat la fiecare final de nivel, unde maşinăria de metal îşi va scoate capul (un ştecher) pentru a-l băga în priză.

imagine imagine

Bun. Dar dacă nu putem mânui roboţelul cum rezolvăm nivelurile? Interacţionând cu diversele elemente din scenă. Interesantă întorsătură. Va trebui deci să deschideţi trape, să acţionaţi roţi, să porniţi ventilatoarele, să ridicaţi/coborâţi platforme şi multe altele. De exemplu la unele niveluri veţi avea de făcut faţă şi unor roboţei duşmani. Ei pot fi traşi cu mouse-ul, pentru a-i muta din drum, dar la un moment dat ei chiar pot fi transformaţi în cuburi (la reciclare) pentru a-i folosi astfel ca “trepte” de urcat. Veţi vedea… ca în alte jocuri Nitrome, instrucţiunile sunt la tot pasul. Jocul începe uşor, iar provocările cresc treptat. În total 28 de niveluri de biruit. Succes!

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

1 comentariu

  1. Mironar spune:

    Rustyard a primit premiul Mochi pentru cel mai bun joc puzzle!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *