LiveSearch merge mai departe cu calculele


Am aflat astăzi via LifeHacker despre o facilitate a motorului Microsoft de căutare, ce duce calculele matematice dincolo de ceea ce Google ştie să facă. Respectiv LiveSearch se descurcă cu ecuaţii cu o necunoscută (dacă partea cu necunoscuta este separată pe o parte a egalului, oricare parte)! Vedeţi mai jos două exemple. Dacă la Dvs nu va merge va fi pentru că poate motorul este setat pe limba română: mutaţi-l pe SUA. Merge, nu? Un cititor de pe LifeHacker scria “entuziasmat” într-unul dintre primele comentarii: “Wow, a generation of kids who will get A’s on their homework and fail all their tests… Woo Hoo!” Subscrieţi? 😉

imagine

Sunt curios dacă Google se va grăbi să introducă ceva similar. Şi poate să meargă mai departe? Cu necunoscute în ambele părţi? Poate chiar cu două necunoscute? Mulţi elevi ar fi – mai mult ca sigur – fericiţi. O soluţie ceva mai evoluată am găsit online pe WebMath.com. După cum vedeţi mai jos a acceptat o ecuaţie liniară mai complicată, iar în partea dreaptă vedeţi doar partea finală din rezolvare: în fapt e o descriere lungă, pas cu pas.

imagine

Personal pentru calcule foarte simple folosesc Launchy. Acesta se descurcă doar cu adunări, scăderi, înmulţiri şi împărţiri, cu paranteze dacă e nevoie.

imagine

Dacă am nevoie de operaţii mai complicate (cu radicali, puteri, funcţii trigonometrice ş.a. – vedeţi aici detalii) mă folosesc tot de Launchy, scriind Google, apăsând Tab, apoi indicând calculul şi Enter. Aşa fac şi pentru transformări rapide. Capturile lămuresc. Oricum, ecuaţii liniare Google nu rezolvă (încă) aşa că salutăm (?) noutatea LiveSearch.

imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (2 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *