Domino online


Fiecare a auzit de jocul denumit Domino. Însă cine l-a jucat deja? Recunosc că eu unul nu am apucat încă să-l joc, mai ales că regulile de joc găsite pe web mi s-au părut complicate (deh, nu degeaba este vorba de un joc de perspicacitate, vechi de secole, adus de la chinezi se pare de către celebrul Marco Polo). Totuşi mă bucur să pot asista în fiecare an prin intermediul televizorului la deja binecunoscutul Domino Day care simplifică regulile jocului şi se foloseşte de milioane de piese de joc pentru a stabili noi şi noi recorduri (dacă mă gândesc bine, ce ne motivează oare să stăm ore în şir în faţa ecranului şi să urmărim cum nişte piese cad unele peste celelalte?). În 2008 s-a celebrat centenarul, ocazie cu care s-a încercat şi s-a reuşit doborârea a 10 recorduri. Anul acesta au început deja în martie pregătirile pentru ca în noiembrie totul să fie gata de "demolare". Pentru cei nerăbdători să aştepte până atunci şi pentru cei care nu au posibilitatea de a juca practic domino propun astăzi o variantă online.

image

Drawminos.com permite crearea unor forme sau parcursuri proprii. Deja pe pagina de start este oferită o mostră de ingeniozitate, daţi imediat click pe Play pentru a vizualiza imaginea finală (parcursul se numeşte Spirals). Alte exemple (Open rose, Smile, Turtle etc.) sunt oferite la meniul Favourites. Treceţi neapărat pe acolo pentru a le "juca". Şi desigur veţi fi tentaţi să experimentaţi singuri cu aplicaţia online. Meniul Create deschide o bară de navigare care oferă posibilitatea aşezării de piese şi de biluţe (click pe simboluri şi trageţi-le în locul şi în ordinea stabilită de către dvs.), de ştergere a parcursului creat (atenţie, căci cu click pe Clear va fi şters întreg parcursul şi nu numai ultimele mutări, să sperăm că autorii vor repara acest minus), apoi nu uitaţi să daţi rezultatului final un nume şi să îl salvaţi (click pe Save). Neapărat copiaţi linkul indicat şi salvaţi-l în navigatorul dvs. (din păcate nu se specifică faptul pentru cât timp va fi valabil linkul). Cu click pe Play piesele şi piesele sunt puse în mişcare şi … sperăm că totul decurge perfect. La desenare piesele apar 2D, dar după salvare vor fi arătate 3D.

Mai subliniez faptul că veţi avea nevoie de Adobe Flash Plugin(de regulă instalat deja pe majoritatea calculatoarelor), fiind vorba de o aplicaţie realizată în flash. Nu uitaţi să ne anunţaţi prin comentarii despre creaţiile dvs. Indicaţi-ne linkul rezultat şi vom urmări curioşi şi admirativi efortul dvs.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *