Ce materiale utile webmasterilor au mai apărut în ultimele zile? Vă invit să vedem împreună. Şi voi începe semnalând două tutoriale detaliate care pot fi utile în diverse contexte. Des pomenitul Janko ne explică cum să Use jQuery to "turn off the lights" while watching videos. O demonstraţie găsiţi aici. Este vorba de un efect pe care îl ştiţi poate de pe YouTube, de “întunecare” a ecranului pentru a evidenţia doar o anumită parte, fie că acolo e vorba de un text sau un clip video sau o imagine. “Întunecarea” înseamnă de fapt folosirea unei imagini cu transparenţă. Al doilea material e semnat de SixRevisions: Create a Slick and Accessible Slideshow Using jQuery. Demonstraţia e aici, iar efectul e binecunoscut şi foarte popular în ultima vreme.
Acum trecem la iconiţe, atât de utile webmasterilor, dar bune şi celor care vor – şi ştiu cum – să schimbe iconiţe în Windows şi nu numai. Mi-a plăcut recent apăruta selecţie 40 (NEW) High-quality and Free Icon Sets. Poate 2-3 nu sunt chiar atât de noi (pentru mine, căci le-am mai văzut pe web, poate în alte selecţii), dar majoritatea sunt “în premieră” şi arată foarte bine. A! Ieri SmashingMagazine a dat drumul unui nou set maaare de iconiţe (“doar” 452) – Flavour Extended: The Ultimate Icon Set For Web Designers. E greu de crezut că în 450+ nu găseşti iconiţa sau iconiţele de care ai nevoie. Vin în format PNG.
Apropo de SmashingMagazine. Astăzi au publicat un interesant articol-dicţionar, în care sunt explicaţi termeni de bază din webdesign. Acest articol şi altele în lista de mai jos:
- Web Design Industry Jargon: Glossary and Resources (21 mai)
- jQuery Fancy Gestures (21 mai)
- 7 Free & Powerful File Managers using Ajax/PHP/JS (20 mai)
- 10 best jQuery Tutorials for April 2009 (19 mai)
- 6 Flexible jQuery Plugins To Control Webpage Layouts Easily (18 mai)
- JQuery and Ajax photo gallery (17 mai)
- 14+ JQuery and CSS based Accordion Menus for web developer (15 mai)
- sau 7 JQuery and CSS based Accordion Menus (tot 15 mai)
- 80+ Web Tools and Typography resources for web designers (14 mai)
Cam atât… succes la situri frumoase!
0 comentarii