De relaxare: ZeroSum


Evident că nu îi cunosc personal nici măcar pe 1% dintre vizitatorii acestui sit. Între cei pe care îi ştiu este însă şi unul care “consumă” cu aviditate rubrica noastră de jocuri, cele de logică prin excelenţă, iar lui vreau să îi recomand cu dedicaţie următorul joc: ZeroSum. În ciuda titlului, obiectivul nu este să faceţi sume care să dea (1)0, ci seamănă cu un match-three dar matematic. Trebuie deci să formaţi linii sau coloane cu pătrate ce conţin acelaşi număr, doar că formarea se face prin adunare. Click pe un pătrăţel, apoi pe altul, cel din urmă dispărând pentru a face loc sumei (dacă se trece peste 10 se ia ultima cifră, a unităţilor). Dacă din această operaţie iese o linie/coloană de minim trei numere identice, aţi “marcat”.

imagine

Atenţie: jocul pare imposibil, dacă nu şi plictisitor la prima vedere. Şi la a doua, şi la a treia… Doar pentru cei pasionaţi de matematică şi de provocările de logică acest joc poate să menţină interesul mai mult. După ce veţi repeta primul nivel de vreo 10-20 de ori veţi începe să deprindeţi chiar şi strategii. Veţi “simţi” combinaţiile bune. Şi ca răsplată, dacă reuşiţi să treceţi de proba iniţiatică, vin mai încolo şi piese speciale. Vor fi pătrate metalizate ce nu îşi schimbă valoarea. Sau pătrate îngheţate ce trebuie “sparte” cu combinaţii în apropiere. Ş.a. A! Există şi nivele bonus. Mă îndoiesc însă că mulţi vor ajunge prea departe cu acest joc. Celor care ajung: felicitări! aveţi o minte foarte ascuţită!


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *