CoolMath.com şi jocuri cu matematică


E vacanţă, “stricată” pentru unii (clasele primare în special) de aşa numitele “caiete de vacanţă” (în fapt pline de exerciţii de matematică şi română). Pentru cei care vor să îşi mai practice puţin matematica, poate într-un mod cool, le recomand CoolMath.com. Situl este făcut de o profesoară de matematică ce, pe vremea şcolii, era foarte slabă la matematică. Aceasta până când a descoperit că matematica poate fi amuzantă! Şi, evident, acum ea încearcă să îi facă pe alţii să descopere acelaşi lucru. Ce păcat că astfel de situri nu se găsesc şi în limba română (sau reformulând: că profesori români nu îşi găsesc pasiuni web similare).

imagine

Situl acoperă operaţii diferite, de niveluri diferite. Se găsesc astfel lecţii care explică bazele adunării, dar şi exerciţii (dinamice via JavaScript) cu numere mari de înmulţire. Dacă cei mici nu stăpânesc limba engleză atunci părinţii îşi pot găsi un aliat în acest sit aflând cum să explice cât mai clar fracţiile şi altele. Designul nu este tocmai web 2.0 şi de multe ori te trezeşti că ai schimbat situl. Cum aşa? Există de fapt o familie de situri din care mai fac parte, pe lângă CoolMath (vârsta 13-100 ani), şi CoolMath4Kids.com (3-12 ani) dar şi CoolMath-Games.com. Acolo veţi găsi Math Lines, un joc tip Zumma dar “deviat” matematic. Alegeţi mai întâi un număr din lista de deasupra jocului flash, să zicem 30, iar apoi trebuie să trageţi cu numere şi “exploziile” apar doar când bila trasă înmulţită cu bila în care aţi tras dă 30 (ex: 5 x 6). În fine (există similar şi pentru adunări). Pe situl (siturile) indicat se găsesc multe activităţi şi jocuri. Cu răbdare veţi găsi ceva pentru copiii Dvs – de exemplu – care să le pară joacă dar să fie de fapt matematică :) . Kakuro sau Sudoku sau Number Twins sunt alte exemple. Sunt şi jocuri nelegate de matematică precum Spot the Difference 2 sau Animation Puzzle (uh, mi-a luat ceva timp până să îl termin… animaţia face jocul mai dificil decât aţi crede!!!).

Cei interesaţi de subiect vor fi probabil interesaţi şi de articolul 5 Cool Free Internet Games for Kids That’ll Make them Love Math.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (1 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *