Salvaţi lumea Kuros împreună cu Katya


Deşi jocul Kuros este etichetat ca unul de tip hidden objects, el se apropie mai mult de un joc clasic de aventuri, deoarece obiectele pe care trebuie să le găsiţi sunt toate utile pentru a putea înainta în joc – şi nu avem scene aglomerate şi liste cu obiecte despre care ne mirăm la ce ne-ar fi bune. Debutul în genul hidden objects al celor de la Sandlot Games – cunoscuţi mai mult pentru jocurile de strategie – este unul foarte-foarte reuşit. Kuros este un joc cu o grafică deosebită, ce aminteşte mult de Dream Chronicles, un minus fiind poate acela că nu durează prea mult. Dar este atractiv şi la finalul lui vă veţi dori aproape sigur să apară cât mai curând continuarea lui, spre care se lasă deschisă o portiţă.

imagine  imagine

Pretextul jocului îl constituie distrugerea lumii mistice Kuros, care are cinci tărâmuri diferite, legate de elementele lemn, foc, apă, gheaţă şi metal. Eroina noastră, Katya, călăuzită de maestrul ei şi de alţi câţiva aliaţi, va trebui să readucă echilibrul în această lume, în primul rând prin refacerea desenelor de pe pietrele hieroglifice din fiecare tărâm (un laitmotiv: nu ştie cine este, dar descoperă pe parcurs). Marginile ecranului în care vă aflaţi pot conţine treceri către alte locaţii, sau către harta lumii, de unde puteţi merge în oricare dintre locaţiile deja descoperite. Accesul spre o nouă locaţie este permis de găsirea tuturor celor 10 bucăţi dintr-o anumită hartă, şi refacerea ei (gen puzzle). Obiectele care vi se cere să le găsiţi sunt necesare pentru a repara vreo maşinărie, a deschide vreo poartă, sau conduc către unul din numeroasele mini-jocuri, nu foarte complicate, dar incitante.

imagine imagine imagine

Pe lângă dialogurile cu diferitele personaje întâlnite, vă ajută să ştiţi ce să faceţi mai departe o sferă luminoasă din partea din stânga jos a ecranului: dacă ţineţi mouse-ul peste ea, vă spune care sunt obiectivele imediate pe care le aveţi de realizat. Între instrumentele care vă ajută în misiunea de salvare se numără o baghetă cu care puteţi "curăţa" pietrele hieroglifice, trebuind mai apoi să refaceţi desenele de pe ele: aici trebuie să vă daţi seama care este regula "şirului" de semne, şi să completaţi cu semnele lipsă. Mai aveţi apoi un sceptru, cu puteri mai mari decât ale baghetei. Lentilele cromatice pe care le găsiţi uneori sunt de fapt hint-uri, permiţându-vă să găsiţi câte un obiect. Iar sferele – rare – care se găsesc şi ele aleator în joc vă permit să săriţi peste un mini-joc; păstraţi-le pentru cele care vi se par chiar grele.

imagine imagine imagine

Felicitări celor de la Sandlot Games. Au produs un joc incitant, bine gândit, cu o poveste bună. Puţin cam uşor, dar aceasta înseamnă că este numai bun pentru începătorii în acest gen de jocuri.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 4,50 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *