Sfaturi pentru cei ce copiază (inclusiv de aici)


Ei, toată lumea mai copiază. Nu mă refer la copiatul la şcoală ci la cel pe web. Problema foarte mare este când se copiază la greu: până acum două situri ce ne copiau intens au fost închise (sute de articole). Primul era un blog pe Opera.com, cei de la administrativ reacţionând prompt. Al doilea era un sit găzduit în România: firma de hosting l-a contactat pe respectivul webmaster, care a şters în final articolele. Acestea sunt cazurile mai grave. Cazurile medii sunt cele în care cu o oarecare periodicitate se preiau articole fără să se menţioneze că noi suntem autorii (dându-se deci impresia că autorul blogului e autorul articolului). În fine, sunt şi cazurile nesemnificative, de preluări foarte rare (şi atunci frumos ar fi să se indice sursa).

imagine imagine

Aş dori să mă opresc puţin la cazurile de gravitate medie: preluări periodice fără indicarea sursei. Un exemplu mai proaspăt îl oferă articolul nostru Scanare online pentru texte care se regăseşte pe (cel puţin) alte două situri. Să vedem cum se face copierea:

  • unul a copiat 100% textul, celălalt a tăiat de la început şi de la sfârşit
  • amândoi în acest caz au preluat imaginea din articol şi au pus-o pe serverele lor, dar adesea păţesc că suntem copiaţi folosind imaginile de pe situl nostru, consumând deci lăţimea noastră de bandă
  • nici unul nu indică articolul original sau măcar un text (cu link ar fi mai frumos) gen “via CNet.ro”

Bun. Mă deranjează aceste copieri? Nu mult. Copierea en-gros da, celelalte nu neapărat. Mai nimeresc pe câte un forum unde văd puse texte de-ale noastre (copy & paste) pentru a răspunde unei anumite probleme a cuiva. E bine. Scriem pentru ca să fim de folos. E bine când suntem “folosiţi”. Se poate ca unii să îşi deschidă câte un blog unde să copieze câte un articol de ici de colo pentru uzul propriu, gândind “mai bine salvez informaţia decât să uit după unde am găsit-o sau să dispară respectivul sit”. Totuşi, frumos ar fi să menţină sursa. Dacă nu aveţi de gând, atunci un sfat important

  • aveţi grijă când copiaţi de la noi articole în care se face o referinţă spre un alt articol de pe CNet.ro

De ce? Simplu. Copiind neatenţi materialele noastre, veţi avea un link ce indică spre noi (dar nu ca sursă, ci, accidental, spre un alt articol al nostru). Atunci CMS-urile emit un “semnal” (ping) de notificare, iar în back-end-ul WordPress sunt notificat că cineva “trimite” spre noi. Doar că nu o face spre articolul copiat, deci cu intenţie, ci spre altul, referit de noi. Şi uite aşa, de câteva ori pe lună mai depistăm câte un vajnic copiator care poate se teme de pecetea catolică a acestui sit (CNet – Catholica Network) că altfel nu cred că avem ceva care să sperie ca să nu se pună un link normal, civilizat, spre noi.

Şi acum concluziile:

  • de va fi necesar vom pune nişte reguli mai aspre legate de copiere… pentru moment nu simt nevoia
  • cine doreşte să copieze materiale pe propriul sit poate să o facă, dacă e ceva absolut accidental şi se menţionează sursa
  • cine doreşte o preluare mai frecventă ar fi bine să ne contacteze în prealabil pentru a lămuri situaţia

Mulţumim!

PS: Nu am dat şi nu voi da linkuri spre cei ce ne copiază; dacă ne copiază înseamnă că ne şi citesc, şi probabil vor citi şi acest articol… cândva.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (10 evaluări, media: 4,60 din 5)
Loading...Loading...

4 comentarii

  1. zondron spune:

    Poate ca ar trebui sa va urmati propriile sfaturi. De multe ori am vazut articole pe site-ul acesta care erau copiate/inspirate fara sa fie precizata sursa.

  2. radu.capan spune:

    Separand subiectele. 1 – copiere. Va rog sa ne indicati articole de-ale noastre care preiau texte si imagini din alte bloguri romanesti. 2 – inspirare. Foarte multe dintre subiectele acoperite aici au ca punct de pornire articole din bloguri de limba engleza (TechCrunch, Lifehacker, gHacks s.a.). Dar atat: punct de pornire. Nu traducem, nu copiem. Retinem subiectul si il expunem in stil propriu, cu capturi proprii.
    Deci: ce articole a copiat CNet.ro de pe alte bloguri???

  3. radu.capan spune:

    Multumesc mult pentru disponibilitatea de a raspunde. Reluand: copiere – nu avem asa ceva. Nici macar traducere 100%. Nu facem asa ceva.
    Despre inspirare am putea vorbi mult si bine. Ca sa fiu totusi scurt: clipul semnalat in primul link indicat de tine a aparut semnalat pe muuulte situri, iar eu doar l-am semnalat mai departe. Si da, scriind am folosit si eu definitia de pe Wikipedia. Nu e nimic furt acolo. Al doilea caz: se vede ceea ce spuneam – consultand RSS-urile ce le urmaresc, depistez subiecte despre care consider ca merita scris. Retin ideea si scriu despre acel subiect asa cum il vad eu.
    Dar sa nu o mai lungim. Mai sus, in articolul meu, vorbeam despre preluare de text si imagini ceea ce NOI NU FACEM. Inspirarea e total altceva. Si daca am traduce cuvant cu cuvant tot ar fi efortul traducerii (dar sursa ar trebui indicata!!!). Cand insa subiectul este abordat independent, cu influentele ce sunt inevitabile, cu capturi proprii si opinii proprii… nu e nimic ce sa ne reprosam. [Vorbesc cel putin de articolele mele, care reprezinta 99% din continutul CNet.ro.]
    Sper ca lucrurile sunt mai clare acum.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *