Farm Frenzy 3: câştigaţi preşedinţia Uniunii Fermierilor


Când la începutul anului am prezentat Farm Frenzy – Pizza Party, am scris că ar fi Farm Frenzy 3. Dar iată că acum a apărut de fapt Farm Frenzy 3, aşa că se pare că acela era un fel de "bonus" (poate versiunea 2.5 😉 ) în seria Farm Frenzy îndrăgită de mulţi. În noul joc apar pentru prima dată şi oameni – până acum parcă aveai impresia că te ocupi de nişte ferme părăsite! – dar numai în povestea care îmbracă jocul. Eroina noastră, pe nume Scarlett, muncind din greu, îi ajută pe mai mulţi fermieri, să îşi refacă fermele distruse de secetă sau inundaţii, în timp ce preşedintele Uniunii Mondiale a Fermierilor, un tip bineînţeles corupt, refuză să îi ajute cu fonduri.

imagine imagine

Scarlett speră şi să câştige preşedinţia Uniunii, şi astfel să pună capăt acestei situaţii nedrepte. Atât fanii mai vechi cât şi jucătorii mai noi se vor putea bucura de 90 de niveluri, cu acţiunea petrecându-se în cinci ţări diferite, în care vor avea de îngrijit 15 feluri de animale, pe care trebuie să le hrănească şi să adune ouăle, laptele, lâna sau alte produse pe care le dau acestea. În plus trebuie să cumpere şi îmbunătăţească diferite făbricuţe care permit prelucrarea produselor obţinute direct de la animale sau a produselor derivate, la fiecare nivel având de realizat o anumită normă: atâtea ouă, atâtea torturi, atâtea ţesături, atâtea gâşte… Dacă produse precum torturile sau fustele le puteţi produce şi apoi vinde şi ele vor conta oricum la numărătoare, chiar dacă nu le păstraţi în depozitul dvs, animalele în schimb trebuie să le aveţi deodată în ogradă. Aşa că atunci când vi se cere să aveţi 20 sau 30 de păsări, nu va fi o idee prea bună să le scoateţi rând pe rând la incubator – e mai ieftin, dar până ies toate din ouă, e foarte dificil să ţineţi pasul cu umplerea fântânii şi hrănirea lor cu iarbă, aşa că vor muri pe capete. Mai bine adunaţi bani pe alte produse, şi la final cumpăraţi rapid câte păsări aveţi nevoie. Un mod bun de a face bani este vinderea animalelor sălbatice care vă atacă ferma (lei, urşi…), după ce le prindeţi în cuşti – dar să nu vă doriţi să vină prea multe, căci vă şi mănâncă din animalele din ogradă.

imagine imagine

La fiecare nivel există două praguri de timp – cu cât terminaţi mai repede, cu atât primiţi mai multe stele. Acestea vă sunt necesare pentru a cumpăra, între nivele, îmbunătăţirile necesare la diferitele făbricuţe sau la camionul care duce produsele la vânzare, la elicopterul care cumpără diverse produse de la oraş, la depozitul pe care îl aveţi… Îmbunătăţirea înseamnă cel mai adesea nu faptul că toate acestea vin din start la capacitate de producţie sau de depozitare maximă, ci că vi se permite să le măriţi această capacitate în decursul unui nivel, dacă adunaţi destui bani şi dacă consideraţi că este un pas strategic. La fiecare nivel porniţi de la o altă situaţie: uneori aveţi mulţi bani dar nici un animal, alteori multe animale dar nici un ban, şi este imperativ să vindeţi ceva ca să aveţi bani pentru hrănirea animalelor; uneori aveţi din start făbricuţe sau incubatoare, alteori trebuie să adunaţi bani buni pentru a le achiziţiona pe toate. Există multă variaţie de la un nivel la altul pentru ca să vă ţină ore întregi (v-am prevenit!!!) în faţa calculatorului. Succes!

imagine imagine imagine


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (9 evaluări, media: 4,89 din 5)
Loading...Loading...

5 comentarii

  1. preda gabriela spune:

    Super jocul Farm Frenzy 3. Imi doresc tare mult versiunea completa.

  2. raula spune:

    De unde pot cumpara cel mai ieftin Farm Frenzy 3 si cat ma costa?

  3. vio spune:

    Unde gasesc varianta completa free?

  4. radu.capan spune:

    E un joc comercial. Nu are „varianta completa free”. Are un trial de o ora. Pentru a avea jocul integral trebuie sa il cumparati sau sa apelati la metode si adrese ce nu sunt/pot/vor fi indicate aici.

  5. maria spune:

    De unde pot cumpara si eu Farm Frenzy 3?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *