SkyAlbum Photo Gallery Builder


SkyAlbum Photo Gallery Builder este un program asociat unui serviciu web. Dar până acolo să vorbim de program, care poate fi folosit independent. Ce face el? Ce spune numele :) . Din câteva clickuri puteţi crea albume flash cu fotografiile Dvs. Practic sunt câţiva paşi, la nivel general trei, corespunzând taburilor din partea superioară a aplicaţiei: Photo (selecţia imaginilor); Theme (alegerea uneia dintre teme, cu câteva variaţii fiecare); şi Publish (publicarea efectivă). În primul pas există şi posibilitatea setării efectelor la tranziţia între imagini, dar nu am stat să studiez cum se conservă: în testele mele, alegerea unei teme în pasul 2 anula efectele la treceri.

imagine

În pasul 2 puteţi sta câteva secunde (alegând o temă) sau mai mult: după cum vedeţi şi mai sus, în partea dreaptă sunt nişte variabile la care le puteţi modifica valoarea, pentru texte, culori, comportamente… A! Puteţi pune şi fundal audio la o galerie. Ultimul pas vă permite să exportaţi totul într-un set de fişiere (imagini, HTML şi flash), dar şi publicarea direct pe SkyAlbum.com, situl la care făceam referire mai sus. Mie nu mi-a funcţionat publicarea din program pe sit, dar fişierele ce le-am obţinut le-am publicat aici, pe CNet.ro. Vedeţi rezultatul (un alt exemplu).

Câteva concluzii: aplicaţia îşi pune evident “ştampila” cu SkyAlbum, dar unii ar putea-o accepta. Fişierul HTML generat la final mai conţine ceva “reclamă”, dar eliminabilă (practic DIV-ul de la <body> până la <object…>). Un click scăpat pe imagine vă duce la situl aplicaţiei. Tot ca reproşuri s-ar putea invoca unele aspecte ce nu merg chiar bine (am spus mai sus… dar poate fi şi o scăpare din partea mea, văzând programul pe fugă). Dar per ansamblu este o aplicaţie ce va fi apreciată de începători. În 1-2 minute să ai o galerie flash aspectuoasă din fotografiile tale e ceva excepţional (mai ales când nu ştii să îţi faci singur). Pentru moment e versiunea 1.0: cine ştie ce va aduce versiunile următoare?


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 5,00 din 5)
Loading...Loading...

0 comentarii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *