Linux Mint: instalare


Un articol de ieri al lui Ştefan Neagu, pentru MakeUseOf, mi-a reamintit de Linux Mint. Am mai citit despre această distribuţie dar nu am testat-o vreodată. De fapt experienţa mea Linux, dincolo de ceva Red Hat acum muuulţi ani, se reduce la nişte mici exerciţii cu Ubuntu (am scris în ianuarie 2007 despre instalare şi primele sarcini după). Mi-ar place să trec pe Linux? Da. Când? Când voi putea rula acolo toate aplicaţiile Windows gratuite pe care le consider esenţiale. Dar voi mai reveni la aceste consideraţii. Acum, pentru cei care nu ştiu, ce e Linux Mint? Sloganul sună bine: from freedom came elegance. Şi surprinde într-adevăr esenţa: este o versiune de Ubuntu care dincolo de tema verde dovedeşte o apreciabilă atenţie la detalii.

imagine

Dacă vreţi să testaţi, cam ca la orice distribuţie Linux, puteţi descărca o imagine pe care să o inscripţionaţi pe un DVD şi să “bootaţi” de pe el. Eu am mers aici şi am ales varianta via torrent. În vreo 10 minute am avut cei 1,3GB descărcaţi, iar după alte câteva minute am avut imaginea scrisă. În Windows DVD-ul afişează fereastra care o vedeţi mai sus şi care invită la trei acţiuni: 1) repornirea calculatorului pentru a “boota”, testa şi, dacă doriţi, instala (full instalation); 2) instalarea Linux Mint din Windows! da, un Wubi particularizat; 3) să aflaţi mai multe despre distribuţia verde de Linux. Varianta cu instalare după “bootare” presupune pregătirea a două partiţii. Nu cred că mulţi se înghesuie spre aşa ceva. Am preferat varianta mai leneşă, adică instalarea din Windows.

imagine

Această opţiune nu face din Linux Mint un program, pe care să îl lansăm din Windows. Da, vom avea un program Linux Mint, pe care îl putem dezinstala (dezinstalând astfel noul sistem de operare), dar ceea ce se “produce” la instalare este alocarea unui spaţiu (minim 5GB parcă), în care se va efectua apoi instalarea, ca şi cum ar fi acolo două partiţii. Teoretic Linux Mint instalat astfel, faţă de varianta “tradiţională”, ar fi ceva mai încet, dar nu cred că sesizabil. După instalare Linux Mint va apare în lista de opţiuni de la “bootare”. Eu aveam Windows Vista şi Windows 7 şi, după cum vedeţi mai jos, mi s-a adăugat Linux Mint (ptiu ce se vede praful pe monitor! iertaţi…). Important: după paşii din Windows vine adevărata instalare, dar la care nu trebuie să faceţi nimic (mai ales nu trebuie să partiţionaţi nimic), ci doar să aveţi puţintică răbdare.

imagine

Acum o confesiune: am instalat alegând limba română (în Windows, după ce am dat click pe Install inside Windows). După ce s-au terminat toţi paşii (din Windows şi apoi din Linux), la lansare, după ce indicam numele de utilizator şi parola ecranul a rămas negru. Nu am renunţat, am dezinstalat Linux Mint şi reinstalat folosind engleza. Surpriză: aşa a mers. Apoi în Linux Mint am optat pentru română şi aşa totul a fost OK. Oricum, în cazul meu cel puţin a fost nevoie de acest şiretlic.

imagine

Şi uite aşa am ajuns după vreo jumătate de oră în Linux Mint. A găsit imediat reţeaua wireless. Versiunea testată de mine, 7 ca număr, poartă numele “Gloria”. După cum vedeţi mai sus, dincolo de trecerea de la maro (ca Ubuntu) la verde, lucrurile sunt aranjate mai asemănător cu Windows-ul, ceea ce e un atu pentru cei care vor să facă “trecerea”. Dar mai multe despre Linux Mint în alt articol.

PS: Detalii mai multe despre instalare, inclusiv cea „tradiţională”, în PDF-ul Linux Mint 7 Use Guide.


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (4 evaluări, media: 4,75 din 5)
Loading...Loading...

18 comentarii

  1. cristi spune:

    Stiu din versiunile mai vechi de Linux ca erau probleme cu accesarea partitiilor NTFS. Aparuse la un moment dat un utilitar care le putea citi si putea copia de pe ele, insa nu putea scrie din cauza sistemului de securizare al Windows-ului. Mi-ar place distributia asta in tandem cu Windows-ul 7, insa nu prea am chef sa-mi fac partitii FAT intermediare. Exista noutati aici?

  2. radu.capan spune:

    Asa cum l-am instalat eu pot accesa si scrie in/pe toate partitiile (si cele cu Vista, si cele cu Win 7). Fara probleme. Cand am avut Ubuntu instalat (in modul cu creare de partitii) similar nu am avut probleme.

  3. bbedexe spune:

    „Când voi putea rula acolo toate aplicaţiile Windows gratuite pe care le consider esenţiale ”

    Poate problema este nu ca aplicatiile Windows gratuite nu merg pe Linux (nu au variante pentru Linux), ci ca ar trebui cautate altele echivalente.

    De ex, nu pun Photoshop pe Linux, ci folosesc Gimp.

  4. Stalker by Tarkovski spune:

    Ubuntu si Linux Mint nu au nici un fel de problema cu montarea partitiilor NTFS si asta out the box (fara a instala nimic suplimentar). In schimb, am avut probleme repetate cu updater-ul din Linux Mint: periodic mi se blocat si, cu toate „sapaturile”, nu l-am mai putut face sa functioneze si, astfel, am revenit, de fiecare data, la Ubuntu.

  5. sorin spune:

    O alta varianta pentru testare este VirtualBox, o solutie complet gratuita care permite rularea diverselor sisteme de operare, pentru care este disponibila o imagine ISO. Personal am testat-o cu succes cu multe distributii de Linux, dar si versiuni de windows(!). De asemenea, pentru instalarea unui Linux pe un stick USB se poate folosi uSbuntu Live Creator (pentru Ubuntu/Kubuntu/Xubuntu 8.10 sau 9.04,) sau UNetbootin, cel din urma cu o lista lunga de ditributii suportate.

  6. m1ha1 spune:

    Dar de ce te complici asa?
    Foloseste o masina virtuala si nu mai ai nevoie de un cd, timp pierdut cu instalarea [pentru ca poti lucra pe comp in acelasi timp] sau batai de cap.

    E cel mai bun mod de a testa un sistem de operare.
    Parerea mea.

  7. no-limit spune:

    Gos mi se pare mult mai reusit k si interfata grafica, stabilitate si viteza decat Linux Mint si chiar mai usor de folosit de vreme ce se bazeaza pe Ubuntu. Ar merge si un articol dedicat acestui sistem de operare.

  8. Stalker by Tarkovski spune:

    Ubuntu 9.10 si 10.04 vor aduce si imbunatatiri ale aspectului grafic

  9. Costica spune:

    Am descarcat versiunea in engleza fiindca era sub 700 mb; pe 32 biti. Am inscris pe un cd. Am incarcat linux in mod demo direct de pe cd. Imi place. Mi-a recunoscut toate componentele. Am instalat apoi in Windows 7. Dupa instalare, la bootare am optiune de boot win 7 si linux mint. Cu toate acestea, nu incarca linux; se blocheaza imediat dupa ce incepe sa incarce. Am reluat dezinstalarea si instalarea de vreo 5 ori. M-am lasat pagubas. Habar n-am ce poate fi. Aveti careva idee? Am amd dual core, 4gb ram, hdd spatiu berechet ntfs. Multumesc.

  10. radu.capan spune:

    Dupa mine nu e complicare. A folosi cu masina virtuala inseamna a afecta mai mult viteza sistemului de operare testat. Evident ca am lansat Ubuntu si de sub Windows, cu o masina virtuala, dar nu imi place acest gen de rulare.

  11. misu183 spune:

    Cu Wubi m-am fript.
    Poate e vina mea dar macar poate aflu acum de la voi.
    Mi-am instalat Ubuntu pe partitia D: in Win, mi-am rezervat spatiu cam vreo 20 GB.
    A mers totul OK, m-am jucat cu el citeva zile: configurari, comenzi in terminal etc.
    Dupa dezinstalare mi-am pierdut toata muzica care era pe partitia D:.
    Am testat 2 programe de recover date iar dupa recuperari aprox. 80% din fisiere erau bucati: o piesa continea bucati din alele, o amestecatura. :)

  12. aerosoul spune:

    A devenit chiar simpatic… cred că o să-l testez și eu cu prima ocazie.

  13. om spune:

    Salut! Rulez ubuntu si am creat 2 partitii. 1 Ubuntu. 2 fisiere diverse (muzica etc ) cu mount in /home. Pot scoate Ubuntu si instala Mint in loc fara ca cea de-a 2 partitie sa fie afectata? (Sunt nou . Am dual boot cu Win. Am GRUB instalat daca conteaza asta 😀 )

  14. marius spune:

    Am incercat si eu mint de pe CD, pare ok.
    In Linux nu ai nevoie de antivirus sau alte programe de securitate?
    Daca il instalez pierd tot ce am pe hard sau numai partitia in care instalez?

  15. ala micu spune:

    @Marius :

    Nu prea ai nevoie de antivirus sau de altceva pt. securitate pt. ca OS-ul este altfel conceput decat Win. si pt. ca pt. o cota de piata de max. 4% nu-si bate nimeni capul sa inventeze malware,worm,trojeni etc ca apoi sa vanda solutii de securitate sau sa arate cat destept este.

    Daca instalezi cu Wubi nu pierzi nimic decat spatiul pe care tu il aloci din interfata de instalare (min. 5GB, max. cat vrei tu,recomandabil 10-20GB)
    Din Win. nu vei vedea nimic din ce este in directorul in care ai instalat Ubuntu,Mint,etc. iar din Linux vei vedea toate partitiile din Win. cu exceptia celei pe care ai selectat-o in interfata Wubi.

    Te indrum cu caldura catre http://forum.ubuntu.ro/ si http://www.linuxhomy.ro/linuxmint/ daca ai chef de invatat, de incercat si de un rezultat peste masura asteptarilor.

    Dupa ce am incercat Fedora, Kubuntu, Xubuntu,Mythbuntu,Mandriva m-am oprit la Ubuntu 9.10 cu Gnome si Linux Mint 8(main) de care sunt foarte multumit si care raspund cerintelor mele. Succes!

    Vei intra in alta lume.

  16. Florin spune:

    Salutare,

    Am incercat sa instalez Linux Mint 7 asa cum ai descris mai sus, insa nu ajung dupa bootare la instalarea Linux propriu-zisa. Intra direct Windows-ul. Dupa ce termina de instalat ce are el in Windows imi cere reboot. Ii dau reboot si apoi dupa ce se restarteaza calculatorul, intra automat Windows-ul. Nu am posibilitatea sa aleg ceva sau sa fac ceva. Mentionez ca am Windows 7.

  17. Iluc spune:

    Am instalat Ubuntu 9.10 am fost uimit cum lucreaza dar dupa instalarea a mai multor programe sa blocat i-am dat restart de la unitate, apoi a inceput o incarcare in procente, sa oprit pe la 89%, apoi am reincercat incarcare, dar degeaba. Astfel am decis sa incerc Linux Mint 8.

  18. daniel spune:

    Salut. Am o problema pentru care pentru unii nu exista mie insa imi da batai de cap. Am incercat sa instalez Linux Mint Julia. Vreau sa intalez pe partitia in care a fost Windows insa acesta sa dispara, sa ramana doar Linux. Partitia cu restul sa ramana intacta. Cum fac, care sunt setarile pentru aceasta?
    Va multumesc.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *