Maxthon 3 ar putea trece pe WebKit


Spre ruşinea mea, din 2006 nu am mai scris despre navigatorul Maxthon. A fost o perioadă (cred că peste un an) când a fost navigatorul meu implicit. Era un IE mult îmbunătăţit (avea deja taburi, gesturi din mouse şi altele – revoluţionar atunci!). Apoi a apărut Firefox: consuma memorie din greu, dar în cele din urmă l-am adoptat. Şi, în fine, a venit rândul lui Chrome, pe care îl folosesc şi acum ca navigator implicit. Ce se mai întâmplă cu Maxthon? Prin 2010 ar urma să apară versiunea 3.0, iar pentru moment tot ce există este un alpha (îl puteţi descărca de aici) mai mult demonstrativ.

imagine

Am descărcat şi eu curios Maxthon 3, chiar şi în această etapă, pentru a-l vedea cum se mişcă. Repede. Categoric repede, cam ca şi Chrome. Între cele două navigatoare ar putea să existe mai multe asemănări. Principala ar fi recursul la motorul WebKit (folosit şi de Chrome). Probabil fără să se renunţe la Trident (motorul folosit de Internet Explorer), lăsându-se la latitudinea utilizatorului să aleagă între cele două. Sigur nu se va şti decât la final: dacă testele Maxthon-cu-WebKit vor merge bine nu m-am mira ca mariajul Maxthon-cu-Trident să fie dat uitării (nu va fi tocmai uşor… să nu uităm că Maxthon includea până acum şi multe add-on-uri IE). Rămâne să vedem. Din păcate nu vă pot recomanda să încercaţi Maxthon 3: deşi nu a crăpat cât m-am jucat cu el pe diverse situri îi lipseşte inclusiv o pagină de configurări (nici max:config nu merge).

imagine

PS: În ultima clipă am observat unele notificări făcute de Maxthon a la Growl, aceeaşi grafică simplă şi elegantă fiind folosită şi la căutarea în pagină (vezi mai sus).


Apreciază articolul:

1 stea2 stea3 stea4 stea5 stea (3 evaluări, media: 4,00 din 5)
Loading...Loading...

2 comentarii

  1. gxg spune:

    Interfata arata foarte bine! Imaginea e din versiunea 3 alfa, nu?
    Mi se pare normal ca un browser alternativ sa treaca pe un motor de randare open-source, decat sa ceara permisiunea Microsoft sa-l foloseasca…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *